OFICIAL | Nabil Jaadi la Dinamo. Vezi ce număr va purta belgianul

Dinamo București a oficializat, prin intermediul site-ului oficial, transferul mijlocaşului Nabil Jaadi (22 de ani), fratele belgianului Reda Jaadi, care este legitimat la echipa lui Mircea Rednic încă din ianuarie.

Noul mijlocașului dinamovist și-a început cariera la Academia de juniori a clubului belgian Anderlecht, fiind transferat în vara anului 2014 la Udinese. Pentru Udinese a jucat doar 72 de minute în Cupa Italiei, în meciul cu Napoli, scor 2-2, pe 22 ianuarie 2015. În ultimii patru ani, Nabil Jaadi a evoluat sub formă de împrumut pentru Latina (Italia), Granada (Spania), Ascoli (Italia), Olhanense (Portugalia) și Asteras (Grecia).

Nabil Jaadi a efectuat vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) din Capitală și s-a alăturat lotului dinamovist în cantonamentul de la Săftica.

“A făcut şcoala la Anderlecht, iar apoi a fost cumpărat de Udinese. Știu că italienii au dat o sumă mare, peste 1 milion de euro. L-am văzut la antrenamente și m-a convins. E un jucător tânăr, de perspectivă. Veţi vedea că este un jucător care poate să ajute. În plus, o să creeze concurenţă pe benzi pentru că poate să joace şi la mijlocul terenului. E un jucător polivalent.

Având în vedere condiţiile în care l-am luat, eu zic că am făcut o afacere bună”, a spus antrenorul Mircea Rednic.

  • 4 goluri în 14 meciuri a înscris Nabil Jaadi pentru loturile naționale ale Marocului. A jucat 3 meciuri pentru Maroc U23 (un gol), două partide pentru Maroc U20 (un gol) și 9 jocuri pentru Maroc U17 (două goluri). Între anii 2010 și 2012 a evoluat pentru reprezentativele U16 și U15 ale Belgiei, marcând două goluri în 13 selecții.
  • 2 trofee are Nabil Jaadi în palmares, titlul de campion și Supercupa Belgiei în sezonul competițional 2013-2014, când a făcut parte din lotul celor de la Anderlecht.
  • 23 de ani va împlini Nabil Jaadi peste câteva luni, pe 1 iulie.
  • 96 este numărul oficial de joc al lui Nabil Jaadi la Dinamo.

Lasă un răspuns