Oficialii lui Dinamo amenință cu plecarea din Ștefan cel Mare: „Acolo e un proiect serios pe care clubul Dinamo îl merită!”

Preşedintele lui Dinamo, Alexandru David, a anunţat că va muta echipa de pe „Ştefan cel Mare” dacă nu se va ridica un nou stadion în incinta parcului sportiv al clubului nostru.

melimeloparis.ro

David, într-o intervenție telefonică la Pro x, a afirmat că ia în calcul să mute echipa pe stadionul din Colentina.

„Chiar dacă o să mă înjure multă lume, îmi asum lucrul asta. Sunt convins că și peste 2 ani, și peste 3 ani o să fim în aceeași situație, dacă vom face un referendum în ce înseamnă masa de suporteri dinamoviști, eu iau în considerare la modul foarte serios să ne mutăm. Dacă domnul viceprimar poate să facă un stadion modern acolo în Colentina, păi, asta este.

Decât să rămânem în Ștefan cel Mare în ruine încă 20 de ani de aici încolo, putem face un referendum și sunt convins că suporterii dinamoviști, dată fiind proximitatea, nu vor avea nimic împotriva, să ne și mutăm în 2, 3, 4 ani, dar măcar că acolo e un proiect serios și se face un stadion pe care clubul Dinamo îl merită. Știu că e nefiresc să pleci din Ștefan cel Mare, dar nici să fim așa abandonați și lăsați în locul ăla între ruine încă 20 de ani de aici încolo.

Clubul de fotbal Dinamo nu își dorește bani de la Primărie și nu o să dorim niciodată. Dorim un singur lucru și anume că acest stadion să se facă. Văd acum că se ratează trenul EURO 2020 și investiția de CNI 100%, văd că a apărut o nouă tema în discuție: de la 18.000 sau 20.000 de locuri, nu știu cine a cerut lucrul acesta.

Noi vrem doar ca stadionul să se facă. Viitorul celui mai titrat club de fotbal din România este incert. Uitați-vă ce se întâmplă la Craiova. E absolut anormal când în țară se fac stadioane pentru echipe care aproape nu există, în timp ce pentru cea mai importantă echipa din România există atâtea tergiversări. Vom rată construcția unui nou stadion și cine știe când ne vom întâlni cu asemenea șansă. E o decizie politică, să se așeze la masă și să găsească soluție. Pentru suporteri, pentru sportul românesc nu e important cine îl face, important e să se facă”, a spus David pentru sursa mai sus citată.

CNI a renunțat să mai modernizeze stadionul din Ștefan cel Mare pentru EURO, iar Dinamo poate rata complet finanțarea de la stat pentru un nou stadion. De teama, oficialii clubului Dinamo spun că sunt gata să mute echipa. Primaria sectorului 2 investește în arena celor de la Daco Getica din Colentina și o așteaptă pe Dinamo acolo.

Reclame