HANDBAL | Daniel Georgescu, acuză FRH că stabileşte clasamentele în funcţie de interese. Alte detalii dubioase scoase la iveală

Daniel Georgescu, fost vicepreşedinte al FR de Handbal şi creatorul ”New Dinamo”, clubul care reprezintă România în Liga Campionilor, acuză Federaţia Română de Handbal, cu subiect şi predicat, de imparţialitate şi interese!

bestkids.ro

Clasamentul Ligii Naţionale de handbal masculin este pus sub semnul întrebării după cazul „Călăraşi”. Potaissa Turda a câştigat la „masa verde” partida cu Dunărea, după ce a contestat dreptul de joc al handbaliştilor Mihajlo Radojkovic şi Zarko Pejovic. Comisia de Apel a motivat pe 10 pagini de ce a dat dreptate formaţiei ardelene. Numai că argumentele acestei comisii independente sunt puse sub semnul întrebării de către Dinamo.

Mai mult, oficialul dinamovist a scos în evidenţă un alt aspect al acestui caz – criteriile valorice impuse de FRH, care au fost încălcate conform motivaţiei Comisiei de Apel!

“Am aşteptat cu nerăbdare motivarea Comisiei de Apel, pentru a-mi da seama dacă cele două contestaţii asupra Călăraşiului (n.r. depuse de Potaissa Turda şi Dinamo Bucureşti) sunt diferite sau asemănătoare, pentru că am văzut deciziile. Şi… stupoare! În motivare se susţine că <<toate condiţiile de eligibilitate trebuie să fie îndeplinite efectiv la data jocului şi nu condiţionate de un rezultat viitor şi incert, care să le acopere retroactiv>>. Iar echipei Dinamo îi este respinsă constestaţia. De ce?

Să revenim puţin asupra celor întâmplate şi ulterior chiar dovedite. Observăm că în 27 noiembrie, Comisia de Competiţii ia o hotărâre, dar federaţia nu o pune în aplicare, nu informează oficial clubul din Călăraşi că cei doi nu au drept de joc până când nu au efectiv permisele. Este o hotărâre care, într-adevăr, are căi de atac, dar aşa şi o altă comisie a Federaţiei, cea de Disciplină, chiar dacă ia o decizie ce poate fi atacată la Apel, intră în aplicabilitate imediat. Au mai fost cazuri când la Apel s-a schimbat decizia, dar suspendarea fusese ispăşită.

De ce la vremea respectivă, secretarul general, că el este cel care trebuie să coordoneze activitatea comisiilor, nu a pus în aplicare hotărârea? Pe data de 3 decembrie, când Dinamo a jucat şi a contestat, se observă foarte clar că cei doi jucători nu au avut efectiv permisele. Pentru ce s-a tergiversat judecarea cazului timp de trei săptămâni, doar doar vor intra în posesia permiselor… Ce a avut Potaissa şi nu a avut Dinamo? De ce s-au luat o decizie într-un caz şi alta în celălalt. Având în vedere că sunt aceleaşi probe şi decizii diferite, asta ce înseamnă că Federaţia stabileşte clasamentul în funcţie de interese”, a detaliat Daniel Georgescu.

Tot pe baza motivării Comisiei de Apel, fostul vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal a atacat tare şi modul cum federaţia le-a înregistrat contractele celor doi jucători, Zarko Pejovic şi Mihajlo Radojkovic, încheiate pe data de 19 august 2018. La data respectivă, criteriile de valoare erau deja schimbate, iar cei doi jucători erau „fără criterii”.

bestkids.ro

“Mai întreb ceva, ce mi se pare mult mai grav! Cum au primit drept de joc cei doi sportivi, când au contracte semnate în luna august, iar la acea dată ei trebuiau să îndeplinească noile criterii, cele hotărâte pentru după data de 28 aprilie 2018. Ar trebui ca federaţia să se aplece foarte tare asupra acestui subiect, dacă vrea să fie echidistantă, imparţială. S-a stabilit o derogare pentru cluburi pentru aducerea jucătorilor străini după vechile criterii până în data de 28 aprilie, când urmau să se pună în plic contractele încheiate înainte de această dată şi înregistrate odată cu începerea perioade de transferuri. În aceste condiţii, cum se face că aceste contracte, aşa cum arată Comisia de Apel, sunt încheiate după această dată? Deci, trebuiau să fie acceptate sub un anumit pretext! Pentru a nu fi invocat argumentul, că jucătorii sunt cei doi fără criterii, le comunic că Dunărea Călăraşi l-a mai avut sezonul acesta pe croatul Ante Grbavac, tot fără criterii.

Este un subiect asupra căruia federaţia ar trebui să se aplece serios asupra lui chiar în prima şedinţă a Consiliului de Administraţie. De asemenea, ce nu pricep, este de ce după o aşa perioadă federaţia nu a cerut cluburilor să prezinte aceste permise fizic pentru a evita orice contestaţie. În perioada când am fost vicepreşedinte la FR de Handbal, am solicitat conducerii executive o transparenţă, pe a nu mai avea atâtea bâlbe, având în vedere atâtea condiţionări. E chiar atât de greu să fie întocmit un tabel şi pus pe site cu eligibilitatea dreptului de joc al jucătorilor străini?

Un tabel cu perioada contractuală certă, jucător fără criterii / cu criterii şi dacă are criterii să fie menţionate. E chiar aşa de greu pentru a evita eventualele contestaţii? Chiar aştept zilele următoare o reacţie a federaţiei în legătură cu acest caz, care chiar a devenit un caz. Nu poţi să fii pentru unii într-un fel, ira pentru ceilalţi, alt fel”, a mai spus Daniel Georgescu.

  • Tot mai multe voci din handbalul românesc vorbesc în această perioadă despre un sezon intern compromis, acesta fiind şi rezultatul votului de la alegerile de anul trecut, când Alexandru Dedu a câştigat funcţia de preşedinte în faţa Narcisei Lecuşanu la un vot diferenţă.

Lasă un răspuns