Mattia Montini a refuzat o super ofertă. Ce le transmite suporterilor

Mattia Montini (27 de ani) a semnat cu Dinamo în luna noiembrie a anului 2018 şi a avut nevoie de 11 partide pentru a deveni golgheterul ”câinilor” în Liga 1, cu opt reuşite, depăşindu-l pe Diogo Salomao (şase goluri), plecat în Arabia Saudită la Al-Hazem.

Prestaţiile italianului au atras atenţia cluburilor din străinătate. În această iarnă, Montini a avut șansa să se transfere în Rusia. Dinamo a fost ademenită cu 800.000 de euro, conform Digi Sport, însă Rednic și conducătorii n-au vrut să audă de o despărțire.

„Fotbalul e complet diferit în România faţă de Italia. În Italia e mai multă tactică, se studiază mai atent modulul de joc, felul cum joacă adversarul, cum să încerci să blochezi jucătorii cheie.

Aici, în schimb, e un pic mai multă libertate, iar pentru noi, cei care jucăm în faţă, pentru jucătorii ofensivi, e un lucru mai bun, deoarece avem mai multe posibilităţi de a ne mişca, de a ne demarca. Oricum, mă simt foarte bine în România”, a spus Montini.

Ultima reuşită a lui Montini a fost cu Dunărea Călăraşi, în prima etapă din play-out-ul Ligii 1. Acesta a marcat în prelungirile partidei, după ce Dan Nistor a deschis scorul.

„Mattia să rămână modest și concentrat doar la Dinamo București. Cine-l dorește îl monitorizează în continuare, important e ca el să dea goluri multe în această primăvară ca să le fie bine și lui, și echipei. Nu vorbim acum de transferuri, de bani, mai întâi performanțele”, a comentat ieri Rednic pentru gsp.ro.

Cel mai bun sezon al lui Mattia Montini a fost în 2016-2017, când acesta a reuşit să marcheze de 13 ori în 35 de partide pe vremea când evolua în Serie C la Monopoli. Benevento, AS Roma, Feralpisalo, Cittadella, Juve Stabia, Arezzo, Pro Patria, Bari şi AS Livorno sunt celelalte echipe din CV-ul atacantului italian.

  • 4.500 € este salariul lunar al italianului în Ștefan cel Mare, potrivit unor surse.
Reclame