Reacția oficială a lui Dinamo, după ce Poli Timişoara a cerut falimentul

Clubul Dinamo a reacţionat miercuri, după ce reprezentanţii Politehnica Timişoara SA, fosta FC Timişoara SA, luni, au depus o cerere la Tribunalul Bucureşti, prin care solicită intrarea în insolvenţă a societăţii Dinamo 1948 SA, deţinută în prezent de Ionuţ Negoiţă. Cum Dinamo 1948 SA s-a mai aflat în insolvenţă în ultimii cinci ani, societatea va intra direct în faliment, dacă Tribunalul Bucureşti le va da câştig de cauză bănăţenilor.

“Demersurile realizate în aceste zile de reprezentanţii legali ai Politehnica Timişoara S.A., în persoana lichidatorului judiciar Instant Expert S.P.R.L., sunt cunoscute de Dinamo 1948 S.A. încă din luna ianuarie a acestui an, când Politehnica Timişoara S.A. şi-a manifestat intenţia de a soluţia litigiul existent, în prezent aflat în faza recursului la I.C.C.J., prin încheierea unui contract de tranzacţie.

Deşi nu a fost prima solicitare de acest fel înaintată nouă de lichidatorul judiciar şi de avocatul Politehnica Timişoara, Dinamo 1948 S.A. nu poate achita sume pe care nu le datorează şi care ar înfrânge prevederile legii insolvenţei.

Înregistrarea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, de către orice persoană, nu echivalează cu temeinicia acesteia, în lipsa validării acesteia de către autoritatea judecatorească competentă. În numeroase situaţii, persoane aflate în situaţii litigioase cu cluburile de fotbal din România, şi nu numai, au apelat la formularea acestor cereri de deschidere a procedurii insolvenţei tocmai pentru a crea premisele încasării unor sume, de cele mai multe ori nedatorate.

Până în prezent, deşi situaţia litigioasă avută cu Politehica Timişoara datează încă din anul 2017, Politehnica Timişoara S.A. nu a solicitat niciunei instanţe sau comisii din cadrul F.R.F. stabilirea obligaţiei Dinamo 1948 S.A. de a achita orice sumă de bani, pretins datorate pentru transferul lui Rotariu. Toate demersurile Politehica Timişoara S.A. s-au limitat la forţarea încheierii unui contract de tranzacţie, demersuri ce au fost fără rezultat.

Recomandăm reprezentanţilor Politehnica Timişoara S.A. să analizeze cu atenţie conţinutul hotărârilor deja pronunţate în litigiile avute cu acesta, de natură să lămurească orice pretenţii ar avea faţă de Dinamo 1948 S.A..

Faţă de prejudiciile de imagine, şi nu numai, create cu intenţie de reprezentanţii Politehnica Timişoara S.A., Dinamo 1948 S.A. îşi rezervă dreptul de a solicita angajarea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile cauzate. Excluderea Politehnica Timişoara S.A. din calitatea de membru al F.R.F. nu exonerează persoanele fizice, ce acţionează în numele şi pe seama acestui club, de prejudiciile pe care le cauzează prin propriile fapte”, se arată în comunicatul emis de Dinamo Bucureşti.

Dorin Rotariu a fost transferat în 2013 de Dinamo, de la Poli Timişoara. “Câinii” au plătit 1.1 milioane de euro pentru transferul său. În 2017, Club Brugge a plătit 2.2 milioane de euro pentru Rotariu. Între timp, Timişoara a dispărut de pe harta fotbalului, dar avocaţii solicită plata sumei pe care Dinamo o datora societăţii din vest.

Lichidatorul judiciar spera în ianuarie 2019 ca cele două părți să ajungă la o înțelegere, numai că cererea de faliment depusă luni, 18 martie 2019 dovedește că nu a fost cale de negociere. Mai mult, tot atunci, în prima lună a anului, s-a dispus alegerea unui birou de avocatură care avea drept țintă ajungerea la un numitor comun cu oficialii ”câinilor” pentru ca banii să fie achitați de bună voie.

Secretarul general al clubului Dinamo, Bogdan Bălănescu a declarat pentru Radio Dinamo1948: “Suntem foarte liniștiți în aceast caz, cei de la Timișoara pot cere orice, dar nu au nici un fundament pentru această cerere, deoarece exista un proces pe rol, în această speță, la Înalta Curte de Casație și Justiție.”

Lasă un răspuns