Petrolul Ploiești a învins-o pe U Cluj-Napoca, în meciul, contând pentru etapa 20-a din Liga II.
Gigi Mulțescu s-a reîntors pe banca tehnică a Petrolului ca un mare campion. Tehnicianul în vârstă de 67 de ani are misiunea să redreseze situația de la gruparea prahoveană și va juca totul pe cărțile ofensivei. Primul hop l-a trecut sâmbătă seară, cu Universitatea Cluj, într-un meci în care, Robert Moldoveanu a reușit golul sezonului pentru Petrolul, în etapa a 27-a din Liga 2. În minutul 29 al meciului cu U Cluj, Tudor Șaim a centrat din poziție central-dreapta, iar fostul atacant dinamovist, liber în careu, a șutat dintr-o foarfecă superbă.
Înaintea partidei de pe stadionul “Ilie Oană”, Petrolul se afla pe locul 5 al clasamentului, cu 53 de puncte, la patru în spatele echipei ardelene, care ocupă poziția a treia a ierarhiei eșalonului secund. După 20 de etape, Universitatatea Cluj era neînvinsă în Liga a 2-a.