Următorul meci al “câinilor” în fața propriilor suporteri, Dinamo București vs FC Botoșani în Liga 1 Betano (play-out, etapa 6), este programat luni, 22 aprilie (ora 21:00), pe stadionul din Ștefan cel Mare.
Tânărul portar al lui Dinamo, Vlad Muțiu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că formaţia noastră trebuie să-şi ia revanşa în faţa adversarei din etapa a 6-a a play-out-ului, FC Botoşani, care ne-a lăsat înafara play-off-ului.
“După părerea mea va fi o partidă destul de dificilă, ştim toţi că Botoşani este o echipă omogenă şi bine organizată, dar noi avem avantajul faptului că jucăm acasă şi avantajul formei. În ultimele meciuri noi am arătat mult mai bine decât ei şi avem de luat şi o mică revanşă, pentru că ei ne-au spulberat ultimele şanse la play-off, şi sperăm ca mâine seară noi să fim echipă care arată mai bine şi să luăm cele trei puncte.
Concurenţa cu Mandanda este una benefică, pentru că te ajută să creşti, să fii mai bun. E foarte bine din punctul meu de vedere, cred că şi pentru el la fel, concurenţa ne face mai buni. Orice portar de valoare ar fi venit, concurenţa era aceeaşi şi motivaţia ar fi la fel de mare“, a declarat Muţiu.
Goalkeeperul dinamovist (23 ani), a vorbit și despre sezonul următor. Acest a afirmat că echipa noastră ar putea să lupte pentru câştigarea titlului de campioană.
“Îi aşteptăm pe fani în număr cât mai mare la stadion, să treacă peste supărarea asta cu play-out-ul şi să ne încurajeze, să creăm emulaţie pentru sezonul următor. Noi ne-am dori să se facă stadionul Dinamo în primul rând, dar dacă nu se poate asta, Arena Naţională este o variantă foarte bună. Sunt alte condiţii şi cred că şi pentru spectatori e altceva să ne urmărească acolo decât pe Dinamo. Noi trebuie să profităm de play-out şi să ne creăm o echipă competitivă pentru anul următor, iar dacă totul va fi bine şi vom avea şi un pic de noroc, am putea să ne luptăm la titlu”, a mai spus portarul dinamovist.