AVANCRONICĂ | Dunărea Călăraşi – Dinamo Bucureşti

Dinamo se deplasează la Călărași pentru meciul cu Dunărea, din etapa a 8-a a play-out-ului, care se joacă pe 4 mai, de la ora 18:00. „Câinii” sunt pe locul 8 în clasamentul Ligii I, cu 34 de puncte, iar echipa antrenată de Dan Alexa este pe poziția a 13-a, cu 18 puncte.

Dunărea Călăraşi şi Dinamo s-au mai întâlnit pe prima scenă doar în stagiunea curentă, de trei ori, două jocuri încheindu-se la egalitate şi unul cu victoria noastră.

Cele două echipe au obiective total opuse în acest play-out. Echipa lui Dan Alexa încearcă minunea în cele șapte etape rămase de disputat din acest sezon în timp ce „câinii” luptă pentru primul loc în play-out cu Gaz Metan Mediaș, Mircea Rednic pregătind în același timp și sezonul viitor în care are planuri mărețe cu alb-roșii.

Dinamo are doar o singură înfrângere, 1-2 cu Gaz Metan, meci după care a înregistrat doar victorii, iar obiectivul la Călărași nu poate fi decât victorie pentru a rămâne în plasa liderului play-out-ului Ligii 1.
În tur în „Groapă” Dinamo s-a impus cu 2-0, în timp ce în sezonul regular s-au înregistrat două remize între cele două, 0-0 la Călărași și 1-1 la București.

“Vrem să începem bine returul din play-out, știm că ne așteaptă un meci foarte greu pentru că cei de la Călărași vor să scape de retrogradare, noi vrem să terminăm pe primul loc și ambele echipe vor juca să câștige. Noi sigur vom juca să câștigăm. Ca probleme de lot, pe Filip nu am reușit să-l recuperăm, se antrenează separat, în rest toți jucătorii sunt valizi și prezenți. Acum intrăm în cantonament, astăzi la prânz facem antrenament, apoi vom pleca spre Călărași.

Vrem să ne facem o echipă puternică pentru că, la anul, obiectivele sunt clare, calificarea în play-off, după care să ne batem la campionat”, a declarat Mircea Rednic la conferinţa de presă premergătoare partidei.

Mijlocașul defensiv Ioan Filip este accidentat în continuare. Înlocuitorul său, N’Diaye, s-a integrat bine în echipă și chiar a adus victoria contra lui FC Botoșani.

De partea cealaltă, Dunărea Călărași poate profita din plin de umilința celor de la Hermannstadt în derby-ul Sibiului cu Mediaș, scor 4-1, și cu un rezultat pozitiv în duelul cu Dinamo poate egala la puncte sau chiar îi pot depăși pe elevii lui Miriuță.
Dunărea Călăraşi are o singură victorie în acest play-out, 2-1 cu FC Botoşani.

“Întâlnim o echipă care se bate pentru primul loc în acest play-out. O echipă de tradiţie a fotbalului românesc, o echipă care are doar o înfrângere la Mediaş în tur, o echipă cu foarte multă consistenţă, cu jucători de calitate care pot face diferenţa. Într-adevăr pentru noi este un moment important, un moment greu. Avem nevoie de puncte, am foarte mare încredere în jucătorii noştri, am foarte mare încredere în tot ce ţine de echipă”, a declarat Dan Alexa la conferinţa de presă.

Dunărea are două absențe importante pentru meciul cu Dinamo: mijlocașul defensiv Bourceanu și atacantul Mediop sunt accidentați.

Cea mai recentă confruntare a avut loc pe 8 martie 2019, Dinamo – Dunărea 2-0, goluri înscrise de Dan Nistor şi Mattia Montini.

ECHIPE PROBABILE:

Dunărea Calarași: Straton – Enache, Dobrosavlevici, Luchin, G. Mendy – Ammari, G. Simion, Ben Djemia, St. Filip – D. Benzar, G. Iancu.

Dinamo: București: Mandanda – Dussaut, Klimavičius, R. Grigore, Aliji – Nistor, N’Diaye, R. Jaadi – Zenke, Papazoglou, Montini.

Mediile de vârstă ale celor două loturi:

Dunărea Călăraşi – 27 ani şi 9 luni;
DINAMO – 24 ani şi 9 luni.

Lasă un răspuns