Ionuț Lupescu nemulțumit de ce se întâmplă la Dinamo: „Nici eu n-am fost de acord cu multe decizii”

Adunare generala FRF. 25.01.2010.

Ionuţ Lupescu a participat la meciul de Old Boys dintre Dinamo şi Rapid, disputat pe stadionul în Ştefan cel Mare şi spune că a rămas dezamăgit de câţiva dintre fanii care au venit să urmărească partida.

Suporterii lui Dinamo n-au renunţat la proteste nici la meciul de Old Boys cu Rapid. Mai mulţi fani l-au înjurat pe Ionuţ Negoiţă şi i-au transmis din nou lui Eugen Neagoe că nu este binevenit. După meci, „Kaiserul” a vorbit despre situația tensionată de la Dinamo, unde destituirea lui Mircea Rednic a declanșat o adevărată revoluție în rândul fanilor dinamoviști.

„Am venit cu mare plăcere și mă bucur că mi-am revăzut foștii colegi. Sunt dezamăgit că suporterii n-au înțeles acest lucru, n-au înțeles că acest meci are alt scop. Și eu, ca suportrer dinamovist, sunt nemulțumit de ce se întâmplă la Dinamo de ani de zile, dar asta nu înseamnă că trebuie să merg undeva și să înjur.

Nici eu n-am fost de acord cu multe decizii de la Dinamo, dar n-am mers peste nimeni acasă”, a spus Ionuț Lupescu.

Chiar în timpul meciului caritabil, ultrașii dinamoviști au avut câteva reacții oribile prin care au jignit personaje precum Ionuț Negoiță, Bogdan Bălănescu sau Eugen Neagoe”, a spus Ionuț Lupescu la finalul meciului.