Telenovela continuă. Ultimele detalii despre transferul lui Andrei Sin la Dinamo

Mijlocașul stânga Andrei Sin a ajuns în aceste zile subiect de dispută între Dinamo și Sepsi Sf. Gheorghe.

Andrei Sin, 27 de ani, care își terminase contractul cu Poli Iași, a semnat încă din luna mai un contract cu Sepsi, așa cum susține clubul printr-un comunicat de presă. Problema e că Sin ar fi semnat și cu Dinamo, săptămâna trecută, așa cum susțin anumite trusturi de presă.

Fundașul stânga, n-a plecat alături de covăsneni în cantonament și urmează să demareze procedurile necesare pentru a-și rezilia contractul abia semnat cu Sepsi.

Format de Academia lui Gheorghe Hagi, care l-a adus de la Sportul Studențesc în 2009, Sin a jucat de-a lungul carierei la Viitorul, CS Otopeni, Callatis Mangalia, Delta Tulcea, CS Craiova, Unirea Tărlungeni, ASA Târgu Mureș și Poli Iași.

Lasă un răspuns