Eugen Neagoe a obţinut cea de-a treia victorie în amicale pe banca tehnică a lui Dinamo. De această dată, adversarul a fost unul de calitate.
Dinamoviștii au învins la scor de neprezentare, 3-0, pe scoțienii de la Kilmarnock, locul 3 în ultima ediție din Scoția. Florin Bejan a deschis scorul pentru Dinamo în minutul 11. A fost prima sa reuşită în tricoul ”câinilor roşii”. După pauză, căpitanul Dan Nistor şi tânărul Mihaiu au marcat pentru un 3-0 impresionant.
Eugen Neagoe a decis să înceapă meciul cu patru dintre noile achiziţii în primul 11. Portarul Straton a fost din nou titular, în timp ce Bejan, Mrzljak şi Răuţă au început şi ei în primul 11.
Cel mai solid joc l-a avut linia de mijloc, dar o veste bună o reprezintă şi jocul fundaşilor centrali Bejan – Klimavicius. Acest cuplu începe să se închege, iar cei doi au prima şansă să înceapă sezonul ca titulari.