AVANCRONICĂ | CFR Cluj – Dinamo București

CFR Cluj o așteaptă pe Dinamo în Gruia în derby-ul etapei a treia. Partida se va disputa, sâmbătă, de la ora 21:00, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.

  • Primul meci a avut loc pe 28 noiembrie 1948, Dinamo – CFR 1-0, gol Marin Apostol. Antrenorii celor două echipe erau Rudolf Wetzer, respectiv Nicolae Munteanu.

Degringolada continuă la Dinamo. Conducerea clubului din Ștefan cel Mare nu a reușit să se înțeleagă cu niciun antrenor după ce Eugen Neagoe s-a retras din cauza problemelor medicale. Leo Grozav a refuzat, vineri, propunerea oficialilor, pentru că nu a primit nicio garanție că va fi ținut la echipă minim șase luni. Astfel, secundul Sebastian Moga a devenit antrenor interimar.

O altă lovitură a venit din partea Comisiei de Disciplină a FRF, care a pedepsit invadarea terenului la Ovidiu: galeria dinamovistă are interzis să asiste la următoarele cinci meciuri jucate în deplasare de favoriți. Problema este că fanii „câinilor” deja cumpăraseră bilete pentru meciul din Gruia și porniseră spre Cluj. „Vom intra la meci fără steaguri, fulare și însemne”, a anunțat PCH.

Lipsește în continuare Nistor, cel mai important om de la mijlocul terenului. Și Perovic a devenit indisponibil.

“Ne aşteaptă un joc dificil cu campioana ultimelor ediţii. Îmbucurător este că avem tot lotul valid, mai puţin Nistor, dar şi el a intrat în program de două zile, însă sunt puţine şanse să contăm pe el. Dar suntem optimişti. Vrem să arătăm că nu ăsta e Dinamo, din primele două etape. Am mare încredere în jucători, în tot ceea ce va fi pe viitor.

CFR are un lot valoros şi numeros şi poate face două echipe echilibrate valoric, indiferent cu ce echipă joacă. Chiar dacă Dan Petrescu a spus că va menaja mulţi jucători, CFR rămâne o echipă valoroasă. Ce a fost greu a fost startul ăsta de campionat, cu primele cele mai bune trei echipe şi am avut ceva probleme. O să avem o altă mentalitate, atitudine. Asta înseamnă Dinamo, un club cu tradiţie. Nu ar fi o minune să câştigăm. În fotbal se poate întâmpla orice. Ţinând cont că jucăm la echipa campioană acasă, un egal ar fi satisfăcător, dar noi mergem să câştigăm. Am încredere în jucători pentru că au arătat altceva şi la antrenamente, au înţeles ce înseamnă Dinamo. Erau toţi concentraţi şi vor să arate că sunt jucători valoroşi, că ne putem baza pe ei.

De echipă mă ocup eu cu staff-ul, preparatorul fizic, antrenorul de portari. După meciul cu CFR o să vedem ce decizie o să ia conducerea. Normal că este o responsabilitate, dar am încredere că băieţii vor arăta altceva, că vor avea o altă atitudine în meciul acesta. E o presiune şi ce s-a întâmplat cu Neagoe, dar jucătorii ar trebui să poată juca şi fără antrenor. Ei trebuie să uite de public, de tot. Eu uitam când eram jucător, nu ţineam cont de presiune. Probabil că unii au fost mai emotivi, am discutat cu ei, mergem mai departe cu speranţe”, a spus Sebastian Moga la conferinţa de presă premergătoare meciului cu CFR.

  • CFR Cluj vs Dinamo în Liga 1: 48 de jocuri – 20 victorii CFR Cluj – 8 remize – 20 succese Dinamo.

CFR și-a revenit și în campionat, impunându-se lejer la Clinceni (4-1). Dan Petrescu vrea să o bată pe Dinamo, dar, în același timp, trebuie să se gândească și la returul cu Maccabi Tel Aviv, din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Antrenorul campioanei nu a ascuns faptul că va menaja mai mulți titulari, considerând că va urma o partidă grea: „Era bine dacă nu aveam meci cu Dinamo, dar mergem înainte și vrem să învingem. Cei care intră să-și dea viața, să demonstreze că merită să fie la CFR! Dinamo nu va fi pradă ușoară. Dinamo e Dinamo, tot timpul va fi așa, va fi meci greu”.

Contra lui Dinamo, fundaș dreapta ar putea juca Butean, care a semnat chiar joi cu CFR, după ce a fost declarat liber de contractul cu Astra. Mureșan și Cestor vor fi fundașii centrali, iar Mailat va primi o nouă șansă în ofensivă. Doar Arlauskis va juca dintre titularii de drept, dar și așa echipa trimisă în teren de Dan Petrescu este decentă pentru nivelul Ligii I.

  • Cea mai recentă întâlnire directă: 4 decembrie 2018, Dinamo – CFR Cluj 0-3, marcatori Alexandru Păun, Emmanuel Culio şi George Ţucudean.

ECHIPE PROBABILE

CFR Cluj: Arlauskis – Butean, Mureșan, Cestor, Peteleu – Itu, Sylla, Pereira – Mailat, Costache, Păun.

DINAMO: Piscitelli – Moura, Klimavičius, M. Popescu, Sin – Mrzljak, Răuţă – Sorescu, Bru, R. Moldoveanu – Montini.

Mediile de vârstă ale celor două loturi:
CFR Cluj – 28 ani şi 3 luni;
DINAMO – 24 ani şi 9 luni.

Lasă un răspuns