OFICIAL | Ante Puljic la Dinamo. Pe ce perioadă a semnat

Astăzi, Dinamo București a anunţat oficial că l-a transferat pe Ante Puljic. Fundaşul în vârstă de 31 de ani a trecut vizita medicală şi urmează să intre sub comanda lui Dusan Uhrin.

“FC Dinamo București anunță transferul fundașului central croat Ante Puljic la clubul din Ștefan cel Mare. Ultima oară la Al Faysaly (Arabia Saudită), Ante Puljic a mai evoluat la Dinamo în sezonul 2015-2016, când a jucat 28 de meciuri în toate competițiile, 21 în campionat, șase în Cupa României și unul în Cupa Ligii, marcând două goluri în tricoul alb-roșu”, se arată într-un comunicat remis de Dinamo.

“Fanii au fost unul dintre motivele pentru care am ales să mă întorc pentru că mă bucur că suporterii lui Dinamo mă apreciază, iar asta a contat. Vreau să continui de unde m-am oprit data trecută, asta e tot”, a declarat noul jucător al echipei din Ștefan cel Mare.

NK Zadar, Lokomotiva Zagreb, Dinamo Zagreb, Gent, Dinamo București, Tom Tomsk și Al Faysaly sunt echipele la care a evoluat Ante Puljic în carieră.

Din anumite informații, Puljic a semnat un contract care se întinde pe două sezon.

  • 21 de partide a jucat Puljic, sezonul trecut, pentru Al Faysaly în campionat. A înscris trei goluri pentru echipa din Arabia Saudită.
  • 46 de meciuri și 7 goluri a adunat Puljic pentru Tom Tomsk în primele două divizii ale campionatului din Rusia.
  • 4 trofee a câștigat Puljic în carieră: două titluri de campion al Croației cu Dinamo Zagreb, campionatul și Cupa Belgiei cu Gent.
  • 32 de ani va împlini Puljic peste două luni, pe 5 noiembrie.
  • 66 este numărul oficial de joc al lui Puljic în sezonul competițional 2019-2020.

Lasă un răspuns