VIDEO | Dan Nistor: “Normal că nu o să pot să joc în primul 11 al Stelei”

FCSB – Dinamo se joacă sâmbătă, de la 20:30. Partida se va desfășura pe Arena Națională. Unul dintre cei mai buni pasatori din Liga I, Dan Nistor i-a răspuns lui Helmuth Duckadam, președintele de onoare al celor de la FCSB, care a declarat că fotbalistul „roș-albilor” n-ar avea loc în echipa patronată de Becali.

“Din punctul meu de vedere, este cel mai important meci al anului, atât pentru noi, cât şi pentru suporteri, mai ales că se împlinesc şi 19 ani de la dispariţia lui Cătălin şi sper ca asta să ne motiveze foarte mult şi de acolo, de sus, unde este, să îi dedicăm victoria. Domnul Uhrin este relaxat pentru că probabil nu ştie ce atmosferă va fi pe teren, dar, cu siguranţă, când va vedea ce va fi în tribună, îi va dispărea relaxarea asta.

Este ciudat, dar mai sunt multe etape şi se pot întâmpla multe până la final. Eu îmi doresc din tot sufletul să câştig, să urcăm în clasament şi, de ce nu, la anul să se mai joace două derby-uri în play-off. Încă nu am vorbit cu Pintilii şi nu vorbesc înainte de derby cu el, dar sunt foarte bucuros că nu va juca, pentru că este un jucător foarte important pentru ei, practic cel mai important jucător.

Nu am niciun mesaj pentru dânsul. Are dreptate, normal că nu o să pot să joc în primul 11 al Stelei, pentru că eu nu o să merg niciodată acolo. Aşa că are dreptate” , a declarat Dan Nistor înaintea partidei cu FCSB.

Lasă un răspuns