Handbal | „Dulăii” sunt la un pas de accederea în play-off-ul Ligii Campionilor

Handbaliștii de la Dinamo își continuă parcursul bun în Liga Campionilor. „Dulăii” sunt liderii grupei D, cu 5 puncte, iar cu o nouă victorie vor lua deja o opțiune importantă pentru calificarea în play-off. Totodată, campionii României defilează și în Liga Zimbrilor, acolo unde au câștigat a șaptea partidă consecutivă, din tot atâtea etape disputate.

Trupa din Ștefan cel Mare, va susține sâmbătă, în Rusia, un joc foarte important, cu Chekhovskie Medvedi (ora 16:00). Campioana României vine după după o serie de 11 meciuri fără înfrângere în acest sezon și pentru prima dată aveam echipa completă. Jakov Vrankovic și Iman Jamali și-au făcut la rândul lor debutul la Dinamo în ultimele 10 zile.

„Dacă echipa joacă la nivel înalt, poate să ajungă departe rău!”, a spus Daniel Georgescu, conducătorul echipei de handbal Dinamo, care a dezvăluit și ce îi place cel mai mult la echipă: „Coeziunea! Și anul trecut a fost OK, dar în acest sezon este și mai bună. Îmi place nivelul ridicat de valoare și îmi doresc să-i văd pe toți la nivelul lor maxim în același timp. În echipă este o concurență frumoasă, pozitivă. Și băieții sunt conștienți de valoarea pe care o au și vor să dovedească că pot să facă mult mai mult.

Este o rundă în Liga Campionilor care ne poate urca la 75% șanse de calificare în play-off. Dacă batem la Medvedi, iar Plock pierde în Danemarca, avem șanse mari. Noi nu vom pierde niciodată în Danemarca la 8 goluri, iar Plock a pierdut puncte în Rusia. În aceste condiții, Wisla Plock ar trebui să ne bată de două ori. Etapa asta este meciul unde noi putem lua puncte afară, să ne facem viața mai ușoară în grupă”, a mai spus Daniel Georgescu.

Dinamo și Chekhovskie se întâlnesc pentru prima dată în Liga Campionilor. Formația rusă a învins Wisla Plock în prima etapă (25-23), dar a cedat apoi la scor cu GOG Svendborg (38-31) și Kadetten (32-23). Campiona României a făcut egal în Elveția (28-28), apoi a câștigat cu Kristianstad (28-25) și GOG (35-28).