Jucătorii lui Dinamo au efectuat astăzi, vineri, vizita medicală înainte de plecarea în cantonamentul din Spania.
Din lotul prezent la reunirea de la începutul săptămânii, Roberto Strechie a fost singurul absent, mijlocaşul plecând deja de la Dinamo. În plus, Neicuţescu încă se recuperează după accidentarea suferită anul trecut şi a sărit peste vizita medicală, iar Montini este învoit şi de Duşan Uhrin şi va reveni în ţară abia în cursul zilei de sâmbătă.
Ioan Filip (30 de ani), este foarte reticent cu privire la șansele echipei noastre de a obține una dintre cele șase poziții care duc în play-off.
“Avem șanse minime, la fel ca anul trecut, în care noi trebuie să batem tot și ceilalți să se încurce. Anul trecut s-a întâmplat ca toți ceilalți să se încurce, dar noi n-am reușit să batem tot. Trebuie să facem tot posibilul să câștigăm tot”, a spus dinamovistul.
Ante Puljic a vorbit, și el, despre cea mai grea pierdere a lui Dinamo, căpitanul Dan Nistor: “Nistor a plecat, era un jucător foarte important pentru noi, poate cel mai bun de la echipă. L-am pierdut, este foarte dificil pentru noi, dar așa e în fotbal.
Sunt sigur că vor mai veni jucători și vom fi mai puternici. Nu e niciun secret pentru calificarea în play-off, trebuie să câștigăm tot și să sperăm că echipele adverse se vor încurca. Șansele sunt foarte mici, dar noi sperăm, este nevoie de un miracol”.
LOTUL PREZENT LA VIZITA MEDICALĂ:
Portari: Piscitelli, Straton, Fara, Eşanu
Fundaşi: Puljic, Corbu, Moura, Ciobotariu, Popescu, Sin, Oltay, Klimavicius, Bejan
Mijlocaşi: Mrzljak, Fabbrini, Sorescu, Filip, Grigore, Bani, Şerban, Răuţă, N’Diaye, Lazăr, Mihaiu
Atacanţi: Popa, Moldoveanu, Perovic