VIDEO | Deian Sorescu, spune că oficialii clubului au acceptat o sumă mult prea mică pentru un jucător ca Nistor

Deian Sorescu, fotbalistul de 22 de ani de la Dinamo, a vorbit, după antrenamentul lui Dinamo din Spania, despre cedarea lui Dan Nistor la Universitatea Craiova.

Fostul internațional de tineret susține că oficialii clubului au acceptat o sumă mult prea mică pentru un jucător ca Nistor, care va fi imposibil de înlocuit în echipa lui Dusan Uhrin.

„Mi-e dor de Nistor, a fost un jucător foarte important pentru noi. Am mai vorbit cu el, a zis că se simte bine la Craiova, mă bucur pentru el, sper să își atingă obiectivele.

Transferul lui ne-a ajutat, din punct de vedere financiar, dar se putea obține mai mult, el este un jucător foarte valoros.

Eu dacă eram conducător nu îl vindeam pe mai puțin de 700.000 de euro. Nu îl putem înlocui, nu va mai fi un jucător ca el, avea acele pase, acea rapiditate pe teren”, a spus Sorescu.

  • 5 goluri a marcat Deian Sorescu pentru Dinamo în prima parte a sezonului