Jucătorii lui Dinamo, speră din nou la play-off: „Trebuie să continuăm în acest fel”

Diego Fabbrin (29 de ani), a strălucit în partida câştigată de Dinamo, cu astra, scor 2-0, iar acum vrea să ducă echipa până în play-off.

Cu şase prezenţe în tricoul roş-alb, dar fără vreun gol marcat sau fără vreo pasă decisivă, jucătorul italian, a scos penaltyul din care Dinamo a deschis scorul în minutul 65. Fotbaliştii lui Uhrin sunt acum pe locul 8, cu 31 de puncte, cu patru mai puţine decât Viitorul, ocupanta ultimului loc de play-off.

„Era important pentru noi, pentru că ştim că trebuie să câştigăm toate meciurile ca să sperăm să intrăm în play-off. Cred că a fost un meci greu, dar echipa a făcut un joc foarte bun, împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din campionat. Suntem fericiţi şi trebuie să continuăm în acest fel.

Trebuie să avem mentalitatea de a lua meci cu meci. Acum ne recuperăm, ne odihnim şi de mâîine începem să ne gândim la următorul meci”, a declarat Diego Fabbrini la finalul meciului dintre Dinamo şi Astra.