Prunea îl susține pe Mihalcea: „De Adi Mihalcea nu se apropie nimeni”

Adrian Mihalcea (43 de ani) a fost prezentat oficial ca noul antrenor al lui Dinamo, după plecarea lui Dusan Uhrin. Acesta a semnat un contract pe un an şi jumătate.

Noul tehnician din Ștefan cel Mare, a avut întrecut o declarație care a iritat suporterul dinamovist. Mihalcea fiind apărat, astăzi, de preşedintele lui Dinamo.

„De Adi Mihalcea nu se apropie nimeni. Eu vă garantez asta. Un fost coleg de-al meu, care a crescut cu noi, dinamovist adevărat, un antrenor care munceşte, eu am păţit multe cu el când ne băteam la promovare la Iaşi şi el era pe la Slobozia şi pe unde mai era, meciuri grele.

Ştie la ce s-a înhămat, suntem alături de el, este antrenorul pe care l-am dorit cu toţii. Vine să muncească pentru Dinamo şi sunt convins că vom avea rezultate împreună”, a spus Florin Prunea.