Ivan Patzaichin, mesaj emoționant pentru fotbaliștii lui Dinamo

Ivan Patzaichin (70 de ani), omul Deltei, multiplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară, deplânge situația din cadrul echipei de fotbal Dinamo București.

„E greu de acceptat o retrogradare a lui Dinamo. Sper să poată juca până la urmă restanțele, să fie sănătoși și să câștige meciurile. Când ai însă zece sportivi bolnavi, când te oprești de două ori de la antrenamente… numai cine a fost sportiv înțelege ce complicat va fi pentru ei.

Ar fi păcat, pentru suporteri. Mereu, Dinamo a avut suporteri extraordinari, iar acum țin echipa în viață. Mă bucur că am auzit că acum s-au și unit, după ce o perioadă erau scindați”, a spus Ivan Patzaichin, la Radio Sport 1.

Ivan Patzaichin, marele canotor al României, a făcut performață sub culorile clubului Dinamo și a ținut să le transmită un mesaj emoționant jucătorilor antrenați acum de către Gheorghe Mulțescu, făcând referire la Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, când i s-a rupt pagaia după doar câțiva metri de la startul cursei, dar a reușit să câștige medalia de aur.

„Mai sper ca până la urma, Dinamo să aibă sponsori adevărați, să se cumpere în cele din urmă și zvonurile cu vânzarea să fie adevărate. Sper să vină cineva și să merg și eu din nou la meciuri. Pe vremea domnului Badea, locul din dreapta dumnealui era al meu. Când se schimbă actuala conducere, revin în tribuna oficială.

Ca mesaj, le transmit jucătorilor să lupte până la căpăt, cam cum am făcut-o eu cu pagaia ruptă”, a mai spus Ivan Pataichin.