Paul Anton vrea să revină la Dinamo

Paul Anton (29 de ani) e liber de contract şi e pregătit să revină în România, la fosta lui echipă, Dinamo. Mijlocaşul a recunoscut că este un vis pentru el să se întoarcă la clubul la care a jucat şi la care a fost căpitan. În acelaşi timp, vrea în ţară şi pentru a fi aproape de familie, după câţova ani petrecuţi în Rusia.

Suporterii l-ar dori înapoi pe ardelean, mai ales că internaționalul român nu și-a ascuns niciodată simpatiile pentru Dinamo.

”Să mă întorc la Dinamo este visul fanilor, dar şi al meu. Am câteva oferte pe care le cântăresc, nu ştiu care e situaţia clubului acum. În viitor, mă voi întoarce!

Având în vedere situaţia mondială, plus pandemia, n-aş mai vrea să stau departe de familie, e foarte greu fără ai mei, aşa că va trebui să analizez atent orice oportunitate”, a mărturisit fostul căpitan al roş-albilor pentru Gazeta Sporturilor.

Paul Anton a rămas liber de contract. Mijlocaşul nu şi-a mai prelungit înţelegerea cu Krylya Sovetov Samara (Rusia) şi a postat pe contul personal de Instagram o poză prin care le mulţumeşte celor de la club pentru sprijinul arătat. Anton a evoluat la Samara timp de doi ani, din 2018. A prins 45 de meciuri, a marcat de 5 ori şi a oferit 4 pase decisive. Anterior, el a mai jucat pentru Anzhi, Dinamo, Getafe sau Pandurii Târgu Jiu.

Paul Anton are şi 12 prezenţe pentru naţionala României. A debutat în 2015, iar ultima partidă în care a jucat a fost cea cu Norvegia, din preliminariile EURO de pe teren propriu, scor 1-1.