Primele declaraţii ale lui Pablo Cortacero: „Vrem să recuperăm prestigiul acestui club”

Noul patron al lui Dinamo, Pablo Cortacero, a susținut duminică prima conferință de presă de la preluarea clubului. Una în care a prezentat oficial și Cosmin Contra, noul antrenor al echipei.

La Săftica au mai venit oamenii din stafful lui Cosmin Contra, Costel Orac, Ion Marin, Gheorghe Mulțescu, Ioan Mărginean sau avocatul Daniel Șerdean.

Pablo Cortacero a susţinut prima sa conferinţă de presă după ce a preluat clubul de la Ionuţ Negoiţă. Acesta a alcătuit o listă destul de lungă de obiective prioritare pentru Dinamo în următoarea perioadă, după cum urmează:

„Mă angajez să fiu la dispoziţia dumneavoastră în această perioadă. Dinamo Bucureşti este un club mare, cu un uriaş prestigiu internaţional şi cu o mare tradiţie istorică.

Vrem să recuperăm prestigiul acestui club precum şi palmaresul ei istoric. Vrem să avem deschidere socială, să întărim conducerea sportivă, să solicităm sprijinul autorităţilor, al suporterilor, al oamenilor de afaceri, al agenţilor sociali, al legendelor acestui club şi să recuperă suporterii lui Dinamo. Ne dorim integrarea reprezentantilor suporterilor în zona socială, să implementăm un portal de transparenţă.

Al doilea obiectiv este modernizarea structurilor şi adaptarea la noile tehnologii. De asemenea, implementarea tehnologiilor noi în structura globală pe baza aplicaţiilor de inteligenţă artificială. Îmbunătăţirea integrală şi a complexului de la Săftica, crearea unui nou manual de imagine corporativă începând cu respectul faţă de tradiţie şi origini. Vrem să dinamizăm reţelele sociale şi să aplicăm o nouă strategie de social media. Ne propunem să întărim zona activitătii de comunicare, dar şi de conţinut şi marketing.

Al treilea punct intre obiective este activarea mijloacelor de întărire ale entitătii: masa socială şi centrul de copii şi juniori.

Al patrulea punct al obiectivelor noastre este legat de fundamentele proiectului. Vrem transparenţă şi incorporare de lobby european. Rigoare în buna administrare şi îndeplinirea normativei „compliance”.

Al cincilea punct înseamnă întărirea relaţiilor sociale şi sportive, inclusiv îmbunătăţirea relaţiilor cu LPF, FRF, Ministerului de Interne sau Ministerul Tineretul lui Sportului. Cooparea cu operaţii sau ONG-uri, dar şi cu alte entităţi pentru a apropia clubul de tineri şi de adoloscenţi. Avem nevoie de un stadion nou, fie reconstruind actualul stadion, fie construind un alt stadion.

Consolidarea lotului sportiv, al corpului tehnic, pentru că vrem să avem o echipă competitivă, cu rezultate mai bune decât cele din ultimele sezoane. Ne propunem invesiţii pentru dezvoltarea bazei sportive de la Săftica. Centrul de Copii şi juniori este un punct important al proiectului nostru. Vom acorda o atenţie specială jucătorilor din Academie, de la nutriţie, la pregătire şcolară, dezvoltare şcolară şi observarea periodică a evoluţiilor lor”, a declarat Pablo Cortacero în conferința de presă.