FCSB a obținut prima victorie pe teren propriu în fața rivalilor de la Dinamo după mai bine de trei ani

FCSB s-a impus în partida de pe Arena Națională, în fața lui Dinamo. Meciul a fost unul extrem de spectaculos și a avut de toate, de la goluri, la incidente, lacrimi, penaltyuri și eliminări.

Meciul a început furtunos, cu ocaziile lui Borja Valle, din minutele 3 și 4. FCSB a replicat prin Tănase, care a ratat o șansă, iar peste un minut a deschis scorul. Dinamoviștii au trecut pe lângă gol prin Isma Lopez, însă cei care au marcat au fost tot roș-albaștrii, prin Iulian Cristea, aflat la prima reușită din carieră în derby.

Marcatorii au fost: Tănase ‘8 ’76 penalty, Iulian Cristea ‘17/ Borja Valle ’26 penalty, Adam Nemec ’43). După acest rezultat, Dinamo se află pe locul 12, cu 5 puncte, la egalitate cu Chindia Târgoviște și FC Viitorul, dar cele două n-au jucat până acum în etapa a 6-a și o pot depăși pe formația antrenată de Cosmin Contra.