Cosmin Contra a luat la țintă brigada lui Horațiu Feșnic: „Maniera de arbitraj împotriva lui Dinamo mă face să fiu foarte îngrijorat”

Derby-ul etapei a 7-a din Liga 1 a avut loc duminică seara. Dinamo a pierdut pe teren propriu, scor 0-1, cu Universitatea Craiova. Este a treia înfrângere la rând a echipei antrenate de Cosmin Contra. De fiecare dată, golul care a făcut diferența a fost înscris din penalty de adversarii „câinilor roșii”.

„Guriță” a reacționat dur la adresa lui Horațiu Feșnic, cel care a împărțit dreptatea pe Arena Națională.

„Mă așteptam să avem mai multe puncte, dar din păcate trebuie să revin la greșelile de arbitraj. 7 etape, 7 greșeli de arbitraj! Nu înțeleg de ce CCA nu analizează ce se întâmplă. Nu zic că azi nu a fost penalty, numai că maniera asta de a-l avertiza pe Puljic înaintea cornerului ca să nu își țină adversarul.

Marius Constantin, înainte să ajungă mingea, s-a băgat între el și Puljic și a forțat acest penalty. Se întâmplă zeci de astfel de faze în careu. Sunt preocupat, indiferent că azi am făcut un meci slab…maniera de arbitraj împotriva lui Dinamo mă face să fiu foarte îngrijorat și sper să fie doar greșeli omenești”, a declarat Cosmin Contra la finalul meciului cu Universitatea Craiova.

Tehnicianul câinilor ia în calcul și anumite jocuri de culise. Contra nu s-a ferit să acuze că echipa pe care o pregătește nu este lăsată să câștige meciurile din Liga 1.

„Trei etape consecutive cu penalty împotriva lui Dinamo. Probabil că Dinamo nu este dorită în play-off, trebuie să fim puternici acum, să fim mai atenți și să jucăm și împotriva deciziilor de arbitraj”, a fost reacția categorică a lui „Guriță”.