Gigi Mulțescu, prima reacție despre revenirea la Dinamo: „Nu pot să mă arunc cu capul înainte”

Cosmin Contra este hotărât să își dea demisia de la Dinamo București după remiza cu Astra Giurgiu, scor 1-1, iar Gigi Mulțescu este favorit să preia banca tehnică a „câinilor”.

După ce a fost anunțat de demisia lui Cosmin Contra de la Dinamo, Gigi Mulțescu a reacționat cu privire la o posibilă întoarcere a sa pe banca echipei. Fostul antrenor al lui Dinamo spune că nu a fost contactat de nimeni până în acest moment, însă este deschis negocierilor.

„Dacă primesc un telefon, mă aștept la o discuție civilizată, apoi vedem ce se întâmplă. Până acum, n-a fost niciun interes.

Nu cred că i-aș dezamăgi pe fani dacă nu aș veni. Nu pot să mă arunc cu capul înainte. Am contribuit o dată la salvarea echipei, dar nu pot fi ales doar pentru acest gen de probleme. Dacă ar fi să vină interesul, ne așezăm să vedem care sunt datele problemei”, a spus Mulțescu pentru Digi Sport.

Gigi Mulțescu a fost antrenorul lui Dinamo în patru rânduri. „SMURD-ul” i-a pregătit pe „câini” prima dată în perioada iulie 1990 – iunie 1991, iar apoi a revenit la gruparea din „Ștefan cel Mare” în martie 2008 și a stat doar o lună în „Ștefan cel Mare”. Gigi Mulțescu a mai antrena echipa din „Groapă” între iunie – septembrie 2013, iar ultima dată când a mai stat pe banca „câinilor” a fost între iulie 2020 – august 2020, atunci când a fost îndepărtat pentru a veni Cosmin Contra.

După venirea lui Cosmin Contra pe banca tehnică a lui Dinamo, Gigi Mulțescu a acceptat propunerea investitorilor spanioli de a rămâne în „Groapă”, dar nu ca antrenor, cu ca director tehnic.

  • Cu șase meciuri fără victorie la rând, Dinamo rămâne pe locul 15, cu șase puncte, la un singur punct distanță de Astra, ”lanterna roșie” a Ligii 1. Pentru ”câini” urmează meciul cu FC Voluntari.

Lasă un răspuns