Dănuţ Lupu, primele declaraţii după ce a câştigat lupta cu Covid-19: „A fost cel mai greu dribling al meu”

Dănuţ Lupu, în vârstă de 53 de ani, a reuşit să câştige cel mai important meci, cel cu coronavirusul.

Fostul jucător şi conducător al lui Dinamo a trecut prin momente extrem de dificile după ce s-a infectat cu Covid-19. A stat intubat în secţia de ATI a spitalului Colentina. Fostul jucător al lui Dinamo, a avut mari probleme şi în 2016, atunci când a fost bolnav de pneumonie şi a fost internat o lungă perioadă de timp.

„A fost, cred, cel mai greu dribling al meu. Ţi-aş spune că nu aş dori asta nici la duşmanii mei. N-a avut nicio treabă cu problemele mele medicale din trecut. Am avut nenorocul să îmi afecteze plămânii, sunt foarte mulţi români care nu au probleme cu această gripă. Eu am o vorbă…dacă vrea să te ia, te ia oricum.

Îi mulțumesc lui Mircea Lucescu, pentru mine este al doilea tată. Îi mulțumesc lui George Copos și Nicolae Badea, ție (n.r. jurnaliștul Dan Filoti) și familiei”, a declarat Dănuţ Lupu la Digi Sport.

Fostul jucător de la Dinamo și Rapid deplânge dispariţia lui Diego Maradona. Lupu a fost adversarul legendei fotbalului mondial şi este convins că nici măcar Messi nu s-a ridicat la nivelul lui El Pibe D’Oro.

„Am văzut nişte comentarii foarte răutăcioase despre Maradona. Vorbim despre Maradona fotbalistul, nu omul. Au fost alegerile lui ce a făcut în viaţă. Cum şi eu am greşit în viaţă…şi el a greşit. Când va mai ajunge un fotbalist să câştige un Campionat Mondial de unul singur şi de două ori campionatul Italiei?

Eu am fost adversarul lui. M-am lovit de două ori de el zici că m-am lovit de colţul globului. A fost singurul fotbalist care a avut un singur picior, dar care făcea cât patru. Lumea spune că Messi… Messi nu e nici la jumătatea lui Maradona”, a fost mesajul transmis de Lupu.