Cornel Dinu, 72 de ani, fostul mare fotbalist al lui Dinamo are o parte dintre simptomele de COVID-19. „Procurorul” se simte slăbit, are gâtul inflamat, însă nu a dezvoltat febră și nici nu și-a pierdut gustul sau mirosul. Totodată, un test rapid efectuat joi a ieșit pozitiv.

Vestea că „Procurorul” este suspect de COVID-19 vine după ce a resimțit zilele trecute o oboseală accentuată, dureri musculare și lipsa poftei de mâncare. Totuși, joi starea sa a fost mai bună, a mâncat și s-a simțit mai bine. Joi dimineața, Cornel Dinu a avut o temperatură de 37,2 grade Celsius, apoi termometrul a arătat valori mai mici, până la 35,9 grade.
“Nu sunt deloc bine, se pare că am COVID. A fost Cristi Balaj pe la mine acum vreo două ore, că voia niște cărți și avea la el niște teste dintr-astea rapide, care au exactitate 70%… și mi-a făcut un test, mi-a băgat un băț… un fel de pai în nas… a luat o probă și a pus-o pe un tester, un fel de termometru… și a apărut că am COVID. Asta e… Cum o vrea Dumnezeu.

Ieri m-am simțit foarte rău, n-am putut să mănânc nimic, astăzi a fost mai acceptabil… Am gust, am miros, am și mâncat în seara asta ceva… mi-era foame că ieri nu mâncasem nimic… N-am temperatură… dar am vorbit cu mai mulți doctori și mi-au spus că există… cum să spun… frânturi dintr-astea tipice, ca o răceală puternică, de COVID.
E o stare așa… de ușoară greață, de slăbiciune, cu durere de cap… ca la gripă… și gâtul, care la mine lovește imediat… imediat mă ia de la gât că am amigdalele scoase… sper că e o formă mai ușoară. Am vorbit la DSP, am dat peste o doamnă foarte amabilă, mi-a zis că e din familia Bibescu și că tatăl ei mă cunoaște bine și pe mine, și pe Lucescu, și pe Dumitrache, din tinerețea lui și a noastră… și a zis că trimite o ambulanță cu echipaj specializat să-mi facă testul ăla al lor de exactitate mare… PCR-ul ăla… așa că aștept ambulanța”, a spus Cornel Dinu.

- 8 trofee a cucerit Cornel Dinu ca jucător la Dinamo, şase titluri (1971, 1973, 1975, 1977, 1982, 1983) şi două Cupe ale României (1968, 1982)
- 487 de partide a bifat Cornel Dinu pentru Dinamo în toate competiţiile, el reuşind să înscrie de 56 de ori
- 5 trofee a câştigat Cornel Dinu din postura de antrenor al lui Dinamo, două titluri (2000, 2002) şi trei Cupe ale României (2000, 2001, 2002)