Aleix Garcia: „Jucăm pentru club şi pentru suporteri”

Dinamo a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa FC Argeş, în etapa XII-a, şi a obţinut a doua victorie consecutivă în Liga I. Unica reuşită a venit în minutul 7, graţie unei reuşite antologice semnate de Camara. Ibericul a executat o lovitură liberă de la mijlocul terenului, direct în poarta lui Micle, care era ieşit şi nu a fost atent la fază.

Aleix Garcia, fotbalistul crescut de Manchster City este dezamăgit de situaţia de la club, jucătorii fiind neplătiţi de 4 luni. Garcia nu mai crede în promisiunile conducătorilor spanioli de la club și spune că va rămâne în România cel puțin până pe 20 decembrie, când echipa va intra în vacanță.

„A fost o săptămână dificilă. Unii jucători au plecat, antrenorul a plecat, dar situația nu a devenit dificilă acum. Noi continuăm să lucrăm, sperăm că totul va fi mai bine în perioada următoare.

Continuăm să luptăm până pe 20 decembrie, apoi vedem ce se întâmplă. Jucăm pentru club şi pentru suporteri. Este necesar să continuăm aşa, să adunăm puncte, trebuie să luptăm şi în ultimele meciuri. Nu ştiu ce să spun despre bani, au fost o mulţime de promisiuni care n-au fost onorate. Aceste probleme nu sunt în mâinile noastre, noi putem doar să jucăm pentru suporteri.

Dacă cineva vrea să îndrepte lucrurile ar fi foarte bine. În fiecare zi ni s-a spus că vor veni banii, nu mai am încredere în ceea ce spun. Dacă lucrurile vor continua aşa, nu ştiu dacă voi mai continua aici. Eu mă simt bine în Bucureşti, aş vrea să continui aici, dar trebuie să ne primim salariile. Eu o să muncesc aici până în ultima zi”, a spus Aleix Garcia, după victoria cu FC Argeş.