Motive de bucurie pentru dinamovişti: „100% se va construi un nou stadion”

O delegaţie formată din foşti jucători ai lui Dinamo au mers la Palatul Victoria pentru o întâlnire cu premierul Ludovic Orban. Discuţiile cu premierul s-au axat mai mult pe construcţia noului stadion Dinamo.

Premierul asigurând că arena din Ștefan cel Mare va fi construită. La întrunire au participat atât reprezentanți ai Guvernului, cât și glorii ale lui Dinamo: Ion Marin, Prunea, Ionel Augustin, Claudiu Niculescu sau Marius Niculae.

Florin Prunea a dezvăluit că suporterii au toate motivele să se bucure. În scurt timp vor începe lucrările la noua arenă a lui Dinamo.

„În acest moment se poate vorbi de o certitudine, prim-ministrul ne-a asigurat că, în orice situaţie, stadionul se va face. Sigur, s-au discutat şi alte probleme, nu numai cele ale stadionului.

Dânsul a spus foarte clar: ‘băieţi, nici să nu mai întrebaţi de stadion, spuneţi-le suporterilor că Dinamo va avea 100% stadion în cel mai scurt timp. Se va rezolva în termenii legali. Important e ca suporterii să înţeleagă că se va face acest stadion, de aia ne-a şi invitat. Când se va termina auditul şi se vor vedea toate documentele de la Clubul Sportiv, vor începe şi procedurile”, a declarat Florin Prunea.

Problemele financiare cu care se confruntă Dinamo sunt cunoscute chiar şi la vârf. Autorităţile sunt la curent cu situaţia în care a ajuns clubul din cauza afaceriştilor spanioli.

„În ceea ce priveşte situaţia actuală a clubului Dinamo, spre surprinderea mea, prim-ministrul României este la curent cu toate problemele şi cu ce se întâmplă la Dinamo. Toată lumea e îngrijorată de această situaţie. Nu se gândea nimeni că vor fi atât de multe probleme când au venit spaniolii”, a mai spus Prunea.

  • Potrivit planului anunţat iniţial, stadionul va avea o capacitate de aproximativ 33.000 de locuri şi va costa în jur de 100 de milioane de euro. Lucrările ar trebui să fie gata în cel mult doi ani.

Lasă un răspuns