VIDEO | Dinamo, urcare spectaculoasă în Liga 1 după victoria de la Pitești

Dinamo a reuşit a doua victorie la rând în Liga 1. “Câinii” s-au impus cu 1-0 pe terenul lui FC Argeş, datorită golului lui Juan Camara, de la jumătatea terenului. În urma acestui rezultat, Dinamo a urcat pe locul 11, cu 12 puncte, în timp ce FC Argeş e pe locul 15, cu nouă puncte.

Unicul gol al partidei din Trivale a fost semnat de Juan Camara, cu o execuție senzațională, direct din lovitură liberă, de la mai bine de 45 de metri. În afară de o bară a celor de la FC Argeş şi de golul înscris de Camara, doar Sorescu a mai fost un jucător periculos în prima repriză. Acesta a avut un şut în minutul 25 al partidei, care a fost respins de portarul Micle.

Repriza a doua a început foarte prost pentru Dinamo, iar în minutul 58 Radu vedea al doilea galben şi era eliminat din meci. De atunci, FC Argeş a început să aibă ocazii semnificative la poarta lui Dinamo. Malele putea egala în acelaşi minut, dar şutul său a fost respins de Răuţă.

Anton a replicat pentru ,,câini” în minutul 62, dar şutul său a trecut pe lângă poartă. Malele a mai avut o ocazie în minutul 76, dar lovitura sa de cap a fost respinsă de Mejias.

Maric a mai încercat să reia cu capul în minutul 85 o centrare, dar fără probleme pentru Dinamovişti. Piteştenii au cerut penalty în minutul 91, dar arbitrul nu a dictat nimic. Meciul se încheie cu victoria lui Dinamo.

Lasă un răspuns