VIDEO | “Câinii” au rupt lanțul și ajung la patru victorii consecutive în toate competițiile

Dinamo a învins-o cu 4-1 pe Poli Iași în al doilea meci al etapei cu numărul 13 și și-a consolidat forma bună prin care trece, în ciuda faptului că jucătorii sunt neplătiți de foarte multă vreme. ”Câinii” urcă astfel pe locul 8 în clasament și o egalează la puncte pe Chindia Târgoviște.

Moldovenii au început foarte bine meciul și au deschis scorul în minutul 4. Platini a avut o cursă de 30 metri și a marcat cu un șut bine plasat, de la 20 de metri, profitând de apatia fundașilor dinamoviști.

„Câinii” au egalat rapid, în minutul 16. După ce Borcea a fost faultat în careu, arbitrul Horațiu Feșnic a dictat penalty, iar Deian Sorescu a transformat fără emoții și a stabilit scorul primei reprize.

Dinamoviștii s-au dezlănțuit însă în repriza a doua, iar Nemec și-a dus echipa în avantaj după o lovitură cu capul. A urmat show-ul lui Paul Anton, care a majorat scorul de pe tabelă cu un euro-gol de la mai bine de 30 de metri. Gueye a închis balul și a marcat după o centrare a lui Sorescu.

  • Dinamo leagă astfel a patra victorie consecutivă și ajunge la doar 2 puncte de UTA Arad, echipa aflată în acest moment pe locul șase în clasament.

Lasă un răspuns