Aleix Garcia a anunţat că pleacă de la Dinamo. Mesajul transmis după despărțirea oficială de club

Aleix Garcia şi-a luat adio de la Dinamo pe reţelele de socializare. Mijlocaşul spaniol a transmis un mesaj emoţionant de la fani.

Dinamo a anunțat oficial despărțirea de Aleix Garcia, care nu s-a prezentat la reunirea echipei, el spunând în repetate rânduri că nu va veni la echipă dacă situaţia financiară nu se va rezolva până la începutul acestui an.

La numai câteva minute după ce a făcut anunțul, conducerea lui Dinamo a șters de pe Facebook și site-ul oficial anunțul rezilierii contractului fostului fotbalist de la Manchester City. Formația din șoseaua Ștefan cel Mare nu a revenit cu niciun fel de precizare, anunțul fiind pur și simplu șters complet.

Despărțirea, produsă pe cale amiabilă, a fost oficializată în cursul zilei de luni și a fost urmată de un mesaj transmis de Aleix Garcia celor de la Dinamo.

“Salutări tuturor,
Cu această scrisoare, doresc să vă informez că astăzi am ajuns la un acord amiabil cu Dinamo, pentru a-mi obține „libertatea”.

Aș dori să le urez noroc clubului și fiecăreia dintre persoanele care fac parte din el.
În mod evident, mi-ar fi plăcut ca sezonul să se desfășoare diferit, dar până la urmă a fost o experiență bună.

Vreau să le mulțumesc suporterilor pentru felul în care s-au comportat cu mine de când am ajuns în oraș. Vă mulțumesc tuturor!”, a scris Aleix Garcia pe reţelele de socializare.

Aleix Garcia a trecut și pe la Manchester City, echipă pentru care a reușit un gol într-un duel de Cupă în septembrie 2016. Mijlocașul a evoluat la toate reprezentativele de juniori ale Spaniei, însa nu a fost vreodată convocat la echipa mare. Garcia are 23 ani și valorează 2 milioane de euro, conform transfermarkt.

Lasă un răspuns