Dinamo s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), rivala FCSB, deţinătoarea trofeului.

La finalul meciului, Ionel Gane și-a felicitat jucătorii, care și-au luat revanșa după eșecul din Liga 1 (0-1). Tehnicianul lui Dinamo, spune că unul dintre obiectivele lui Dinamo din acest sezon este câștigarea Cupei României, după ce le-a eliminat pe Viitorul (3-0) și FCSB (1-0), iar culoarul pare unul favorabil, cu multe echipe din Liga 2 rămase în competiție.
“O victorie frumoasă, sunt foarte bucuros că am câștigat. Îmi felicit jucătorii, știu ce înseamnă o victorie în derby, mai ales pentru suporteri. Eu cred că am trecut meritat de FCSB.

Chiar dacă FCSB a schimbat mulți jucători, e problema lor, e strategia lor. Am folosit un 4-4-2 și cred că am forțat din primul minut. Am avut ocazii în prima repriză, am reușit să înscriem în a doua. Chiar dacă am suferit puțin la final și ei au avut 2-3 ocazii, Eșanu a avut intervenții foarte bune și ne-am calificat.
Veneam după două înfrângeri, dar două meciuri bune. Azi sunt mulțumit și de joc. Au fost multe momente frumoase de joc. Eu cred că putem face și un fotbal bun. Ar fi frumos să câștigăm Cupa. Va fi mereu unul dintre obiective. Am reușit să eliminăm două echipe puternice, Viitorul și FCSB. Așteptăm următorul rival. Avem un moral bun acum și pentru meciurile din Liga 1. Trebuie să fim foarte atenți. Cupa e diferită și vedeți ce se întâmplă dacă nu iei meciurile în serios.

Au fost prime când era Borcea, când erau alți conducători. În momentul ăsta nu avem primă și chiar nu avem nevoie. Avem problemele noastre zi de zi. Nu ne mai gândim la bonusuri, iar la un meci cu FCSB nu-și avea rostul”, a declarat Gane.
- După această victorie, Dinamo s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, acolo unde au ajuns deja Dunărea Călărași, Petrolul, Chindia Târgoviște și Universitatea Cluj.