Leo Grozavu, temător înaintea meciului cu Dinamo: „Va fi frig… noi jucăm la 21:00” :)

Meciul de fotbal dintre Sepsi OSK si FC Dinamo din etapa a VIII-a a Ligii 1, desfasurat pe stadionul Municipal din Sfantu Gheorghe, luni, 1 septembrie 2019.© FOTO:BOGDAN BALAS / SPORT PICTURES

Dinamo București întâlneşte formaţia Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, sâmbătă, de la ora 21:00, pe stadionul Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a a Ligii I.

Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Leo Grozavu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, antrenorul se teme de condiţiile meteo de la ora partidei cu Dinamo la, partidă din deplasare din etapa a 23-a.

„Este un campionat care a fost influenţat foarte mult de greşeli de arbitraj. Sper să nu se întâmple şi la jocul ăsta. Campionatul este influenţat şi de îmbolnăvirile astea, care pe noi ne-au dat mult în spate. Cu echipa completă acum eram mult mai liniştiţi. Din păcate acum suferim.

Se anunţă o partidă dificilă, ţinând cont că nu trecem prin cea mai bună perioadă din punct de vedere al lotului de jucători. Avem mulţi bolnavi, unii au revenit dar nu sunt în ritm. Însă nu mai trebuie să ne plângem că şi aşa nu ne înţelege nimeni.

Aşa că trebuie să ne punem cât mai repede la punct cu pregătirea şi să încercăm să scoatem maximum de la fiecare meci. Dinamo a arătat un reviriment, are jucători valoroşi, care, chiar dacă clubul traversează o perioadă nefastă, formează o echipă care pot învinge orice adversar. Va trebui să fim foarte atenţi”, a spus Grozavu, înaintea meciului cu Dinamo.

Antrenorul se teme de condiţiile meteo de la ora partidei cu Dinamo: „Va fi frig… noi jucăm la 21:00 şi mai mult ca sigur va fi o temperatură negativă. Mă tem de condiţiile meteo, pentru că ştim că gazonul de pe Stadionul Dinamo nu se prezintă în cele mai bune condiţii.

În plus, s-a jucat din trei în trei zile acolo. Aşa că va fi mai mult ca sigur un meci de luptă. Însă asta este, suntem programaţi, trebuie să jucăm, nu avem ce face”.