Dinamo nu are linişte de mai bine de un an. Zilnic apar problemele. Ricardo Grigore ar fi formulat memoriul împotriva lui Dinamo, fundaşul ar cere plata restanţelor salariale.

Emilian Hulubei, președintele AFAN, a dezvăluit că situația jucătorilor români este diferită față de cea a fotbaliștilor străini, iar Ricardo Grigore nu poate deveni liber de contract imediat.
„Regulamentele noastre sunt diferite. Este ca la români. La FIFA când trimiți a doua notificare se spune că este notificarea pentru desfacerea unilaterală a contractului. După care te adresezi la FIFA să îți dea permisul provizoriu să joci în altă parte. Dacă se dovedește în judecată că nu ai avut dreptate atunci și tu ca jucător și clubul care te-a transferat răspunde solidar pentru plata daunelor de la clubul de la care ai plecat. Dacă se constată cu justă cauză, riști să fii suspendat 2 ani de zile și să plătești amendă.

În România conform regulamentului trebuie să aștepți până la o hotărâre definitivă și litigiul poate dura până la 6 luni. Asta e diferența. Până nu are o hotărâre definitivă, nu poate deveni jucător liber de contract. Mai sunt jucători de la echipa a doua de la Dinamo care și-au depus memorii. Cu cei de la echipa mare s-a mai rezolvat situația. Probabil o să își ia și Ricardo Grigore drepturile salariale cu notificările astea.
În România este o interpretare ciudată a regulamentului. Regulamentul FIFA scrie foarte clar că toată suma trebuie plătită, cea notificată. Aici în România s-a considerat că trebuie plătite sumele ajunse la o scadență de 30 de zile. În curând o să ajungem la TAS cu litigiile de genul acesta pentru că regulamentul trebuie schimbat și interpretat exact ca și cel de la FIFA”, a spus Emilian Hulubei pentru un cotidian sportiv.

Ricardo Grigore a declarat în urmă cu o săptămână că și-a depus memoriu pentru a-și recupera salariile restante și consideră că nu ar fi o problemă ca să i se plătească salariul pe două luni astfel încât lucrurile să intre în normal.
- Grigore a fost rezervă neutilizată în meciul pierdut de Dinamo, scor 0-2, împotriva Astrei Giurgiu. Fundașul a jucat doar într-un meci din ultimele 9 desfășurate de Dinamo, în remiza albă cu Sepsi.
- 13 meciuri a jucat fundașul în actuala stagiune.