Dinamo şi Viitorul se înfruntă în etapa a 25-a din Casa Liga 1, vineri de la ora 20:30. Partida se va disputa în Ștefan cel Mare, dar din păcate cu tribunile inchise, din cauza epidemiei de COVID – 19.

În conferința de presă premergătoarea întâlnirii Dinamo – Viitorul, antrenorul constănțenilor, Mircea Rednic lansat noi înțepături la adresa oficialilor lui Dinamo și a fostului patron Ionuț Negoiță, cel care l-a considerat marele dușman al clubului.
Totodată, Mircea Rednic a luat o decizie dură, înainte de meci. ”Puriul” l-a scos din lot pe letonul Valerijs Sabala (26 de ani), care a fost transferat în această iarnă, dar nu a reuşit să marcheze, în cele 5 meciuri disputate pentru dobrogeni.
“Sper că am reuşit să ne recuperăm din punct de vedere mental, nu fizic, pentru că s-au jucat doar 70 de minute. Am stat o zi în plus, ne-am încălzit, ne-am reîncăzit de vreo patru ori, după nu s-a jucat meciul. Ştim situaţia lui Dinamo, are jucători cu calitate, au făcut şi meciuri bune, chiar dacă acum trec printr-o perioadă proastă.

Mai puţin mă interesează situaţia lui Dinamo.
Eu sunt profesionist, am fost implicat acolo, atât sentimental cât și financiar. Am avut cele mai bune intenții ca să fie bine. Până la urmă tot eu am fost acuzat, că m-am dus acolo ca să mă îmbogățesc, la un club care e întreținut de suporteri, acum. Mă intersează ca echipa mea să joace bine și să câștige.
E clar că am suferit şi în atac. Din momentul în care a plecat Kevin, noi n-am găsit soluţii, chiar dacă am tot schimbat. Sabala încă n-a reuşit să se integreze. A avut şansa să joace. De altfel, el nici n-o să facă parte din lot pentru meciul acesta.

Legat de lot, am reuşit să-l recuperăm pe Boboc, un lucru pozitiv. Singurul indisponibil este Ely Fernandes. Tsoumou intră în lot şi mai mult ca sigur va juca şi el”, a declarat Mircea Rednic înaintea partidei Dinamo – Viitorul.