Elevii lui Gane și-au bătut joc de suporteri

Dinamo pierde duelul cu Viitorul, cu 0-5 pe teren propriu pentru prima oară din 1986 încoace

Viitorul a deschis rapid scorul. Jo Santos a marcat cu un șut din afara careului, în minutul 4.

Același Jo Santos a obținut un penalty în minutul 15, după ce a fost faultat în careu, de Fabbrini. George Ganea a transformat de la punctul cu var.

Cu un minut înainte de pauză, Ganea i-a centrat ideal lui Ciobanu, acesta ducând scorul la 3-0 pentru Viitorul.

Decăderea jucătorilor a continuat și în repriza secundă, iar în minutul 79 Tsoumou a fructificat o centrare a lui Pitu.

După doar două minute, Tsoumou a centrat în careu, mingea a ajuns la Ciobanu, care dus scorul la 5-0.