Se vorbește de ceva timp despre construcția unui nou stadion în Ștefan cel Mare, care îl va înlocui pe cel actualul. În present stadionul Dinamo are o capacitate de 15.032 de locuri și a fost construit în 1952.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat locația noului stadion Dinamo, dar și cine va suține proiectul noului stadion. Noua arenă Dinamo ar urma să aibă 33.000 de locuri, o durată de construcție cuprinsă între 18 și 24 de luni și un cost aproximativ de 100 de milioane de euro.
“FRF a reînnoit garanțiile guvernamentale. Ca urmare a amânării Euro 2020 la București, Federația a introdus proiectul noului stadion exact pe actualul amplasament. Asta e informația numărul 1.

Informația numărul 2 e ca atât fostul ministru de interne, cât si actualul, au susținut și susțin acest obiectiv, la fel si reprezentanții CNI. Acestea sunt informațiile pe care pot sa le impărtășesc in privința evoluției acestei investiții”, a declarat Răzvan Burleanu.