Tribunalul București s-a pronunțat în procesul Pablo Cortacero vs. DDB!

Cortacero a încercat degeaba să redevine preşedinte al Consiliului de Administraţie a lui Dinamo. Nu s-a prezentat în faţa judecătorilor şi a pierdut lupta cu reprezentanţii fanilor. În condiţiile date, Constantin Eftimescu rămâne cu drepturi depline. DDB a anunţat că a câştigat procesul intentat chiar de omul de afaceri spaniol.

„INCLUSIV JUSTIȚIA CONFIRMĂ: DDB FACE LUCRURILE CORECT!

Instanța a decis în urmă cu câteva minute că Pablo Cortacero nu a fost îndepărtat abuziv din funcția de președinte al CA de la Dinamo, așa că nu va fi repus în drepturi, după cum ceruse. Decizia este EXECUTORIE.

Președintele Consiliului de Administrație al clubului Dinamo rămâne, așadar, CONSTANTIN EFTIMESCU! Mulțumim juriștilor noștri pentru munca depusă!

HAIDEȚI SĂ NE VEDEM ȘI NOI DE TREABĂ ÎN CONTINUARE
Sold out cu Dinamo Kiev și luăm licența!

Va veni și ziua când IL VOM ALUNGA DEFINITIV pe cortacero din Ștefan cel Mare!”, au transmis liderii DDB pe Facebook.

Pablo Cortacero a promis că va veni la Tribunal pentru a participa la procesul pe care chiar el l-a intentat în încercarea de a-şi recupera drepturile depline în cadrul clubului. Fanii dinamovişti l-au aşteptat degeaba la Tribunalul Bucureşti pentru a-i aplica o corecţie.

Deşi a promis că va veni la proces, Cortacero nu a mai apărut. Fanii din Peluza Cătălin Hîldan i-au transmis un mesaj chiar la stadionul din Ştefan cel Mare. „La Dinamo, nimănui nu îi este dor de tine!”, i-au transmis fanii spaniolului.

Lasă un răspuns