Dinamo pleacă azi în cantonament: „Nu știu ce se va întâmpla când mă întorc”. Ultimele detalii din „haită”

„Câinii” pleacă azi în cantonamentul din Turcia, acolo unde vor efectua un stagiu de pregătire la Bolu.

Cu datorii majore, Dinamo trece prin ce-a mai neagră perioadă din istoria sa, iar Steliano Filip și Deian Sorescu trag semnalul de alarmă după ce a apărut informația că Dinamo va intra din nou în insolvență.

Cei doi fotbaliști din lotul lui Dusan Uhrin cred că Dinamo va avea parte de un sezon dificil, toate acestea după ce a primit interdicție la transferuri. Mai mult, aceștia au lăsat să se înțeleagă că se gândesc la o viitoare plecare după ce vor efectua stagiu de pregătire în Turcia, acolo unde vor juca împotriva lui Galatasaray un meci amical.

„Din păcate cam asta e soluția. Nu știu ce să spun, o să vedem. E clar că pe noi nu ne-ar deranja insolvența dacă am fi plătiți, dar nu vreau să mă gândesc la asta, nu știu ce o să fie. Am mai trăit asta la Dinamo, dar eram mai mic și nu mai știu ce s-a întâmplat. Vreau să fiu concentrat la cantonament și vorbim după despre insolvență. Știu ce fac acum, mă duc cu echipa în cantonament. Nu știu ce se va întâmpla când mă întorc. Nu este o situație ușoară, nu știu cine va rămâne. E greu să mai vină cineva…

Eu am spus și în ianuarie că nu am venit pentru bani la Dinamo, dar nu poți să o duci așa până la nesfârșit. M-am uitat și nu cunoșteam jumătate de autocar. Am discuții, sunt echipe care sunt interesate”, a spus Steliano Filip.

STELIANO FILIP ȘI DEIAN SORESCU TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ LA PLECAREA ÎN TURCIA

„Nu știu foarte multe, am auzit acele zvonuri. Nu m-am informat foarte mult pentru că nu am vrut să încep ziua cu un gând negativ. Din păcate nu avem cum să scăpăm de lucrul acesta și ăsta e adevăul. Păcat. Eu încă gândesc pozitiv și sper să fie bine. Nu m-am decis încă, mai am contract doi ani cu Dinamo și o să fiu aici, indiferent de situație. Din câte am înțeles a fost o ofertă oficială, dar a fost refuzată. Cei din conducere au decis asta, dar am înțeles că au fost și niște probleme pentru că nu ai cu cine să vorbești. Nici nouă jucătorilor nu ne-au spus nimic și e dureros. Vom avea o discuție într-un scurt timp. Nu pot să zic că e o săptămână decisivă, dar unii dintre jucători vor decide ce vor face, au familii, și e dureros pentru că au fost mințiți foarte mult timp.

Unii s-au înțeles cu DDB pentru noi contracte și nu s-a respectat nimic. Cu siguranță își vor schimba părerea. Nu am ce să fac, dar sunt rezistent și sper să mai duc. Nu m-am certat cu nimeni, nu am discutat cu nimeni de la DDB. Eu doar am vorbit cu cei din echipă și cu Mario. Nu înțeleg de ce a apărut oferta, a apărut din cadrul clubului și nu este normal. La noi în club nu se pot păstra secretele și e păcat. Va fi cel mai dificil sezon. E păcat pentru că până acum ne-am bătut la evitarea retrogradării, dar acest sezon o să fie mult mai greu”, a spus și Deian Sorescu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s