AVANCRONICĂ | Dinamo București – FC Voluntari

Dinamo joacă astăzi cu Voluntari, de la ora 20:30, în Ștefan cel Mare. În sezonu trecut, Dinamo s-a salvat de la retrogradare după un forcing incredibil de final, clasându-se pe locul 6 în play-out (12 la general). În timp ce, FC Voluntari a depășit-o în barajul de menținere/promovare în prima ligă pe Dunărea Călărași, după ce a încheiat pe 7 play-out-ul.

Dinamo a intrat din nou în insolvență, are interzis la transferuri, jucătorii rămași au refuzat să joace mai multe meciuri amicale și s-au antrenat cam în dorul lelii, iar fostul antrenor, Dusan Uhrin jr, a plecat. Ultimii care au părăsit corabia au fost 4 jucători importanți din sezonul trecut: Fabbrini, Nemec, Puljic și Vlad Achim, deveniți liberi de contract. Înaintea lor, mai plecaseră 5 fotbaliști.

Vestea bună este că la echipă a venit Dario Bonetti, tehnicianul cu care Dinamo a cucerit, Cupa României și Supercupa României, ambele în 2012.

Deși are interzis la transferuri, Dinamo a putut readuce în lot jucătorii împrumutați în sezonul trecut: Nica (fundaș dreapta, 28 de ani, cotă de piață 50.000 de euro), G. Răducan (atacant, 20 de ani, cotă de piață 10.000 de euro, întors după împrumut de la Oțelul Galați), Neicuțescu (atacant, 22 de ani, cotă de piață 150.000 de euro, întors de la Chindia), Dudea (mijlocaș defensiv, 24 de ani, cotă de piață 125.000 de euro, întors de la CSM Reșița).

Câinii rămăseseră în doi fundași centrali înainte de revenirea lui Dudea, în Ehmann și Giafer, Ricardo Grigore fiind convocat în lotul României pentru Jocuriole Olimpice. Mai mult, Ehman e accidentat – probleme musculare și mai există un jucător important accidentat: Paul Anton, care are o entorsă!

De partea cealaltă, FC Voluntari și-a păstrat, în mare, lotul de anul trecut. Au fost, bineînțeles, câteva plecări, cea mai importantă fiind cea a atacantului spaniol Betancor, la Farul, dar au mai părăsit echipa, printre alții, belgianul Remacle, Mailat – întors la CFR, Ionuț Balaur.

Iată-i pe nou-veniți: Briceag (fundaș stânga, 29 de ani, cotă de piață 300.000 de euro, de la FCSB), R. Ion (mijlocaș ofensiv, 20 de ani, cotă de piață 150.000 de euro, împrumut de la FCSB), Rață (mijlocaș central moldovean, cotă de piață 600.000 de euro, de la Chindia), N. Roșu (mijlocaș central, 27 de ani, cotă de piață 300.000 de euro, de la UTA),  L. Fulop (mijlocaș central, 23 de ani, cotă de piață 250.000 de euro, împrumut de la Academia Puskas), Ozkara (fundaș central, 20 de ani, cotă de piață 25.000 de euro, revenit după împrumut de la Unirea Slobozia), Nemec (atacant slovac, 35 de ani, cotă de piață 250.000 de euro, de la Dinamo).

Va absenta mijlocașul Ion Gheorghe, convocat în lotul României de la Jocurile Olimpice.

Dintre amicalele mai importante ale verii: 0-0 cu AEK Limassol (Cipru), 1-2 cu St. Polten (Austria) și 0-1 cu Ujpest (Ungaria).

ECHIPELE PROBABILE

DINAMO: Eșanu – Sorescu, Dudea, 24. Giafer, An. Radu – An. Florescu, Răuță, Bani, St. Filip – Mihaiu, Moldoveanu;

FC Voluntari: Rîmniceanu – Ricardinho, Tamaș, Armaș, Vlad – Ilie, Rață, Tavares, N. Roșu – M. Lopes, Angelov.

  • Partida va fi arbitrată de Dima Iulian, ajutat de Marinescu Vasile și Badea Marius.