Handbal | Xavier Pascual este noul selecţioner al naţionalei de handbal a României

Xavier Pascual, antrenorul lui Dinamo, este noul selecţioner al naţionalei de handbal a României. Spaniolul este la al doilea mandat pe banca „tricolorilor”, după perioada 2016-2018, atunci când a ratat calificarea la Euro 2018.

Consiliul de Administraţie al FRH a aprobat în ultima sa şedinţă, cu 16 voturi, desemnarea lui Pascual drept selecţioner al naţionalei României. Spaniolul va antrena în paralel pe Dinamo şi pe „tricolori”.

Xavi Pascual (53 de ani), fost selecţioner al naţionalei României între 2016 şi 2018, are o carieră remarcabilă, derulată integral la gigantul FC Barcelona, cu care a câştigat tot ce se putea câştiga.

OBIECTIVUL LUI XAVIER PASCUAL

Catalanul va avea ca obiectiv calificarea României la Euro 2024. În 12 ani de activitate la cel mai înalt nivel, lucrând cu mulţi dintre marii jucători ai lumii, Xavi Pascual a cucerit toate trofeele posibile. Recordul l-a stabilit în sezonul 2014/2015, când Barcelona, cu el la timonă, a câştigat şapte trofee, inclusiv Liga Campionilor. În sezonul 2020-2021 al Ligii Campionilor, el a fost declarat cel mai valoros antrenor al competiţiei.

Palmaresul său ca antrenor la FC Barcelona cuprinde 5 titluri de campion mondial al cluburilor, 2 trofee ale Ligii Campionilor, 11 titluri naţionale (Liga ASOBAL), 10 Cupe ale Regelui, 10 Supercupe ale Spaniei, 10 Cupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Pirineilor, 8 Supercupe ale Cataloniei.

Pascual îi ia locul lui Rareş Fortuneanu, al cărui mandat s-a terminat în luna iunie. România a ratat calificarea la Campionatul European din 2022. Dinamo va juca în EHF Champions League cu Pascual pe bancă, iar grupa din care fac parte „dulăii” este una extrem de dificilă, având adversari precum Paris Saint Germain, Barcelona, Flensburg, Veszprem, Vive Kielce, FC Porto și Motor Zaporojie.

„Ținând cont de hotărârea subcomisiei tehnice din data de 28 iunie 2021, în cadrul căreia s-a aprobat investirea președintelui F.R.H. de continuare a negocierilor cu Dl Pascual Xavier pentru preluarea lotului național de seniori a României, precum și de avizul favorabil primit din partea Biroului Executiv al FRH în data de 23 iulie 2021, se aprobă propunerea de investire în funcția de antrenor principal al lotului național de seniori al României a Dlui Xavier Pascual”, se precizează în comunicatul după ședința Consiliului de Administrație.