Două legende dinamoviste, au devenit cetățeni de onoare ai Hunedoarei!

Hunedoara, unul dintre orașele care au dat fotbalului românesc nume de legendă, e în plină sărbătoare în acest sfârșit de săptămână.

Autoritățile locale au pus la cale un eveniment de mare anvergură cu ocazia Centenarului Corvinului Hunedoara. Cu această ocazie, doi dintre foștii fotbaliști ai Corvinului Hunedoara, Mircea Rednic și Dorin Mateuț, au devenit cetățeni de onoare ai orașului transilvănean, primind distincția „Cheia Orașului Hunedoara”. Ulterior, Rednic a declarat că își dorește ca echipa să revină în fotbalul românesc.

„Este o onoare, sunt mândru ca sunt cetățean de onoare al orașului în care m-am născut, am crescut, am iubit și unde m-am realizat și ca om și ca fotbalist. Am eu asta cu trecutul, la Dinamo la fel, aici la fel, păcat că orașul se vede că arată mult mai bine decât în perioada în care eram eu aici, dar baza a fost lăsată in paragină și e păcat. Eu cred că Hunedoara, la ce a reprezentat pentru fotbal, merită sa aibă un stadion. 6-8 mii de locuri sunt suficiente, dar în primul rând trebuie să-și facă o echipă”, a declarat Rednic la scurt timp după primirea distincției.

Multe dintre vedetele pe care le-a dat Hunedoara fotbalului se vor întoarce acasă pentru o seară specială în care Corvinul, echipa fanion a orașului, va înfrunta o selecționată a „Generației de Aur”. Partida dintre cele două se joacă azi, de la ora 18:00. Înainte, de la 17:00, la stadionul „Michael Klein” au fost omagiați foști jucători, antrenori și conducători ai clubului hunedorean. După, va fi un concert al trupei „Compact”, urmat de focuri de artificii. Accesul este liber.

CINE VA PARTICIPA

România, „Generația de Aur”: Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Dan Alexa, Iulian Miu, Vasile Maftei, Răzvan Raț, Iosif Rotariu, Dănuț Lupu, Daniel Pancu, Ioan Sabău, Costel Gâlcă, Ciprian Marica, Ianis Zicu, Ionel Dănciulescu, Florin Răducioiu, Viorel Moldovan, Marius Niculae Antrenor: Cosmin Olăroiu;

Corvinul (foste glorii): Ioan Andone, Mircea Rednic, Romulus Gabor, Dorin Mateuț, Ioan Petcu, Florea Văetuș, Nicșa, Bogdan Andone, Bogdan Apostu, Marin Ioniță, Oncu, Decebal Gheară Antrenori: Mircea Lucescu și Remus Vlad.

  • Sărbătoarea va continua cu un concert al trupei Compact, urmat de focuri de artificii.