Dario Bonetti, dezamăgit după derby: ”După cartonaşul lui Filip, meciul s-a terminat”

Fcsb – Dinamo București s-a terminat cu victoria „roș-albaștrilor”, însă Dario Bonetti este de părere că lucrurile ar fi stat diferit dacă Steliano Filip nu ar fi fost eliminat.

În minutul 37 al derby-ului de pe Arena Națională, la scorul de 1-0 pentru trupa lui Iordănescu, la o acțiune pe banda stângă a atacului roș-albaștrilor, Vali Gheorghe a încercat să pătrundă spre centru, dar Steliano Filip, venit dinspre centrul terenului și l-a atacat pe mijlocașul gazdelor. Fostul jucător al Astrei a căzut „secerat”, iar Istvan Kovacs i-a arătat direct cartonașul roșu mijlocașului echipei noastre.

„Un moment dificil. Îmi pare rău pentru suporteri. Trebuie să vedem lucrurile importante. Era 1-0, iar după aceea primim cartonaș roșu și marchează trei goluri în 5 minute. E foarte greu pentru o echipă tânără. E foarte greu să termini meciul cu onoare. Ăsta e fotbalul! Trebuie să accepți și să mergi mai departe.

Nu am văzut foarte bine ce s-a întâmplat, sincer (n.r. eliminarea lui Steliano Filip). Asta este viața în fotbal. Trebuie să uităm repede acest meci pentru că o să avem un sezon foarte complicat. Este dificil, este o experiență nouă și pentru mine. E prima dată când pierd cu 6-0, dar asta este viata. A fost cea mai proastă experiență din viața mea de antrenor. Cât timp am fost 11 contra 11 am jucat bine. Nu trebuia să se întâmple să primească roșu, dar s-a întâmplat.

Eu nu pot să rezolv greșeli individuale. Trebuie să lucrăm ca o echipă, au venit jucători cu calitate și trebuie să adunăm puncte. S-a terminat meciul după eliminarea lui Steliano Filip. Au dat trei goluri imediat, dar trebuie să mergem mai departe”, a spus Dario Bonetti la finalul meciului de pe Arena Națională.