Victorie uriaşă pentru Dinamo în Liga Campionilor: „Fanii au fost fantastici. Ne era dor de ei și le mulțumim pentru susținere”

Dinamo Bucureşti a învins valoroasa echipa poloneză Lomza Vive Kielce, cu scorul de 32-29 (16-12), joi seara, în Sala Dinamo, în prima etapă a Grupei B a Ligii Campionilor la handbal masculin.

Campioana României a făcut o primă repriză excelentă şi a condus aproape permanent, diferenţa maximă fiind de cinci goluri (15-10), dar la pauză scorul a fost de 16-12.

În actul secund, după ce a avut 20-15, Dinamo a încasat cinci goluri la rând (20-20) şi jocul s-a echilibrat. Totuşi, oaspeţii nu au reuşit să treacă niciodată în avantaj, iar în ultimele zece minute Dinamo a pus o diferenţă de două goluri faţă de adversara sa, câştigând în cele din urmă cu 32-29. La finalul partidei, jucătorii au rămas pe teren și au sărbătorit cu suporterii. Dinamoviștii au rămas în tribune minute bune și au cântat alături de eroii lor.

Pentru Dinamo au marcat Nantes Campos 11 goluri, Bizău 7, iar de la oaspeţi s-a remarcat Moryto, cu 7 reuşite, Vujovic 6.

Portarul iranian Saeid Heidarirad a reuşit să apere 7 şuturi.

„Suntem foarte fericiți de această victorie, pentru că, după doi ani ne-am întors înapoi în Liga Campionilor, și suntem recunoscători să jucăm într-o asemenea competiție, cu acești fani fantastici. A fost un meci foarte bun, deoarece Kielce este o echipă foarte bună. Am luptat 60 de minute și am reușit să ne impunem. Și noi suntem o echipă foarte bună și ne luptăm pentru îndeplinirea obiectivelor. Îi așteptam și ne era dor de ei. Vreau să le mulțumesc suporterilor că ne-au susținut timp de 60 de minute”, a declarat Saied Haidarirad.

„A trecut ceva timp de când nu am mai avut spectatori, un număr așa mare de suporteri în sală. Ne-au bucurat enorm să câștigăm acest meci, care a fost unul dificil. În grupă, avem foarte multe echipe care sunt valoroase și sunt favorite la câștigarea Ligii Campionilor. Pentru noi este un pas înainte, ne dă moral și încercăm să mai aducem puncte. Nu vrem să ne oprim aici. Va fi din ce în ce mai greu, deoarece toată lumea va fi mai atentă la noi. Sper să menținem ritmul, să muncim din ce în ce mai mult și să reușim rezultate la fel de bune pentru acești suporteri. Normal, trebuie să muncim foarte mult pentru a câștiga contra formațiilor așa puternice. Nu ne displace acest lucru. Munca ne aduce victoria”, a completat și extrema Valentin Ghionea.

  • Dinamo va juca următorul meci pe 23 septembrie, în deplasare, cu PSG.
  • După disputarea partidelor tur-retur în ambele grupe ale Ligii Campionilor, încep fazele eliminatorii, din 30 martie 2022, play-off şi sferturi, iar Turneul Final Four va avea loc în 18-19 iunie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s