Gabriel Torje, după remiza din derby-ul cu Craiova: ”Doar cu sacrificiu putem scoate echipa din situaţia asta grea!”

Dinamo a remizat, vineri seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC U Craiova 1948, într-un meci din etapa a 17-a a campionatului naţional.

Dinamo a ajuns la 14 meciuri consecutive fără victorie în Liga 1, însă Gabriel Torje vede partea plină a paharului. Crede că acest punct obţinut este un nou început pentru Dinamo.

”Mă bucur că sunt oameni care mă apreciază. Eu cred că meritam să câştigăm, dar e un punct care ne dă încredre. Punct cu punct se adună. Trebuie să eliminăm toto ceea ce se întâmplă negativ din vestiar. Suporterii nu ne pot susţine decât din exterior. Dacă ar fi fost fani, altul ar fi fost rezultatul.

Sperăm să se dea drumul la această libertate, să ieşim pe stradă, să avem o viaţă normală. Giani Kiriţă a fost ieri la antrenament, ne-a vorbit ca un coleg mai mare. E primul meci în care nu am primit gol. E primul meci în care luăm 2-3 cartonaşe galbene, asta înseamnă determinare. Doar cu sacrificiu putem scoate echipa din situaţia asta grea şi, în următorii ani, vom duce echipa acolo îi e locul”, a spus Gabriel Torje după Dinamo – FC U Craiova.

  • Dinamo continuă seria ajunsă la 14 meciuri fără victorie. Rămâne pe locul 15, cu nouă puncte, după 17 etape.
  • De partea cealaltă, FC U Craiova acumulează 15 puncte și e pe locul 13.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s