Video I Mesaj ferm din partea lui Mureșan: ”Știm niște jucători care vor pleca”

Iuliu Mureșan, administratorul special de la Dinamo, a fost chestionat despre viitorul clubului, în perioada de pauză competițională din această iarnă. Asta deoarece locul ocupat de Dinamo este unul rușinos și trebuie schimbări la nivel de echipă.

Iuliu Mureșan spune că vor veni și jucători, dar asta se va produce doar în momentul în care vor pleca jucători, a spus un număr de 4-5, dar în final numărul lor va fi cu siguranță mai mare:

”Știm niște jucători care vor pleca, acum avem prea mulți jucători, am depășit puțin fondul de salarii. Nu vom putea aduce jucători decât pe măsură ce vor pleca alții. Probabil renunțăm la 4-5 jucători, printre ei și jucători aduși recent. Se va face o analiză pe fiecare post și în funcție de ce rezultă, renunțăm la unii și aducem alții mai buni”, a spus Mureșan, pentru un trust de presă.

Răzvan Zăvăleanu, mesajul clar în privința lotului

”Noi azi suntem într-o schemă extinsă de jucători, urmează ca în iarnă se se ia decizii de natură sportivă și să oprim o listă de 25 de jucători.

Ne-am asumat că vor veni jucători în timpul campionatului, dar vom fi consecvenți, iar în iarnă vom rămâne la 25. Vom coborî astfel obligațiile privind salariile cu 1/6”, a declarat Zăvăleanu pentru RD1948.

De asemenea, Zăvăleanu a mai spus că salariul lui Petar Gluhakovic (25 de ani, fundaș dreapta) nu e în grija clubului: ”El este în afara schemei financiare pe care o avem astăzi, însă unul dintre suporterii noștri a ales să suporte personal cheltuielile privindu-l pe acest jucător până la finalul anului”.

  • Academica Clinceni și Dinamo deschid etapa cu numărul 18 din Liga 1, astăzi, de la ora 21:00. Clinceni nu vrea fani dinamoviști în tribune la Giurgiu, astfel că partida se va juca fără spectatori. 500 de ultrași din PCH doreau să dacă deplasarea.

Lasă un răspuns