Reacţia lui Răuţă, după Dinamo – Chindia 1-0

Dinamo a învins-o pe Chindia Târgoviște, scor 1-0, în etapa a 19-a din Liga 1, iar la finalul partidei, căpitanul lui Dinamo, din această seară a vorbit despre meci:

”Am avut și un pic de noroc astăzi. Au avut două ocazii mari, dar și noi am jucat bine. Am cedat deliberat terenul, dar ne-a ieșit și suntem bucuroși. Nu cred că este o motivație în plus că am banderola. Căpitan este Torje, urmează Deian, acum am fost eu. Trebuie să avem 11 căpitani pe teren. Trebuie să scoatem echipa din zona în care este, asta e important.

Săptămâna asta a fost foarte grea, au fost multe probleme și incidente, dar trebuie să ne motivăm pentru că cei vechi știu ce înseamnă Dinamo și clubul ăsta nu merită să fie aici. Trecem printr-o perioadă grea. Suferim foarte mult la capitonul omogenitate, au fost mereu schimbări, dar acum o să se formeze un nucleu. Mai sunt și Matei, Filip, Torje, jucători importanți care ne lipsesc.

Suporterii sunt mereu lângă noi, ne-au ajutat și financiar. Este altceva cu sporterii în tribună. Ne-au felicitat și ne-au cerut să o ținem pe același drum pentru că Dinamo nu merită să fie aici”, a declarat Alexandru Răuță la finalul meciului Dinamo – Chindia Târgoviște.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s