Mircea Rednic l-a criticat pe Plamen Iliev. Element decisiv în plecarea bulgarului

Dinamo continuă să treacă printr-o perioadă de criză. În penultima etapă din 2021, Dinamo a pierdut duelul cu CS Mioveni, scor 1-2, după ce a condus până în minutul 90.

După eşecul de la Mioveni, mai mulţi jucători şi-au reziliat contractele. Printre ei se află şi Plamen Iliev, cel pe care Mircea Rednic l-a făcut praf după greşelile comise în ultimele două etape.

„A fost o decizie luată în primul rând de el. Ştiam de acum o lună că el nu vrea să mai rămână, şi-a exprimat dorinţa, conducerea mi-a transmis. Eu am fost corect cu jucătorii, cei care au jucat bine au evoluat în continuare.

La ultimele două meciuri a greşit, iar la Mioveni nu a mai fost şansa de partea lui. Înaintea meciului cu Mioveni, i-am spus să nu iasă din poartă dacă nu e sigur, să nu rişte. Iar în minutul 90 a ieşit în colţul careului mic, unde nu avea ce să caute.

Ce m-a deranjat cel mai tare a fost că, în loc să meargă cu grupul la suporteri, să-şi asume, a luat-o direct spre vestiar şi a intrat în duş. Ai mei nu fac crize în teren, fac crize în vestiar! Noi am pierdut şapte puncte după minutul 90, când e vorba de responsabilitate şi de grup.

Nu ştiu, ce criză a făcut Iliev? Criză de ficat? Trebuie să faci crize pe teren. Pentru Iliev s-au făcut câteva sacrificii financiare”, a spus Mircea Rednic, la conferinţa de presă.

Dinamo – Farul, ultimul meci din 2021

Despre ultimul meci din acest an, cu Farul, Rednic a spus că este cel mai important: “O echipă foarte bună, bine organizată, cu un antrenor foarte bun. Toată lumea va lupta pentru cele trei puncte. Trebuie să faci un meci foarte bun ca să iei cel puţin un punct. Ultimul meci, care cred că este cel mai important.

De obicei ultima impresie poate să schimbe multe şi asta o să încercăm să facem, chiar dacă am ceva jucători lipsă. Trei sunt suspendaţi, Deian, Andrei Radu, Răuţă, am şi ceva jucători uşor răciţi, Ricardo Grigore nu s-a antrenat ieri. Am reuşit să fac un lot de 18 jucători care să abordeze meciul de mâine”, a declarat el.

  • Pentru Dinamo urmează duelul cu Farul Constanţa, programat mâine, de la ora 20:30.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s