Dinamo trebuie să scoată din buzunar o sumă importantă de bani după demiterea lui Mircea Rednic

Mircea Rednic (59 de ani) a fost demis marţi, 21 decembrie, de către Iuliu Mureșan. In locul său la Dinamo a fost adus Flavius Stoican. Suporterii sunt nemulţumiţi, Mircea Rednic fiind preferatul lor.

”Subsemnatul, Mureșan Iuliu Paul, administrator special al debitoarei DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement), cu sediul în București, str. Ștefan Cel Mare, nr. 7-9, Sector 2, Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/1429/2001, Cod Unic de Înregistrare RO 13699971, conform Încheierii de ședință pronunţată la data de 22 Noiembrie 2021, în dosarul nr. 18583/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului București, Secţia a VII-a Civilă, sub supravegherea ”RTZ & Partners” SPRL, Filiala Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Str. Wilhelm Filderman nr. 18, etaj 3, birou 9, sector 3, ce a fost desemnată în calitate de administrator judiciar prin Încheierea de ședință pronunţată la data de 28 Iunie 2021, în dosarul nr. 18583/3/2021, în vederea informării opiniei publice, a creditorilor și a participanților la procedură,
vă aducem la cunoștință următoarele:

1. Contractul de activitate sportivă încheiat între clubul DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement) și Domnul Mircea Rednic și-a încetat efectele cu efect imediat azi, 21 Decembrie 2021.
2. Începând de mâine, 22 Decembrie 2021, calitatea de antrenor principal al DINAMO 1948 S.A. – în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement, va fi preluată de domnul Flavius Stoican”
, e anunţul şoc făcut de Dinamo.

După anunț a fost informat și antrenorul că nu mai este dorit, în special după ce a declarat că renunță la un număr mare de jucători în iarnă.

Cu toate astea, Rednic nu va ceda așa ușor, astfel că nu intenționează să plece fără să primească ceea ce merită. Antrenorul vrea să profite de clauzele sale din contract și nu este dispus să renunțe la banii pe care trebuie să îi încaseze, sumă care în contextul situației economice reprezintă ceva.

Oficialii clubului din Ștefan cel Mare ar fi obligați să îi plătească lui Mircea Rednic suma de 32 000 de euro și asta într-un interval de 72 de ore, conform jurnalistului Decebal Rădulescu. Oficialii din Ștefan cel Mare trebuie să îi achite lui Rednic salariul pe patru luni.

Chiar tehnicianul a lăsat de înțeles că nu va ceda fără despăgubiri, în prima sa declarație după anunțul neașteptat.

Mircea Rednic nu cedează fără luptă: „Vreau să văd ce îmi propun ca să reziliem!”


”Mă duc la Săftica. Îmi iau lucrurile, predau totul și plec. Îmi văd de viața mea! Doar nu o să stau acum să mă rog de Mureșan să rămân la Dinamo.

Este surpriza vieții mele, nu credeam vreodată că mi se poate întâmpla așa ceva. Vreau să văd și ce-mi propun ei ca să reziliem, pentru că eu nu am semnat nimic.

Ce înseamnă un comunicat? Între mine și Dinamo este un contract, iar eu nu am semnat vreo reziliere. O să vedem ce termeni financiari îmi vor propune cei din conducere”, a declarat Rednic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s